Nani, nani

Beat criță, cu o alcoolemie de peste 4 la mie în sânge, a rupt gardul unei ferme din Gălănești

Un bărbat de 29 de ani din Gălănești pare să fie recordmenul în viață al județului Suceava în ceea ce privește alcoolemia cu care a fost depistată o persoană care a plecat la drum la volanul unei mașini. Totul a ieșit la iveală duminică seară, când o autoutilitară marca VW LT 35 a intrat în gardul unei ferme din Gălănești, pe care l-a distrus. Proprietarul a sunat la 112 și a chemat poliția, care a constatat că șoferul abia se ținea pe picioare.
Aveau să-și dea seama imediat și care era motivul: șoferul era beat, lucru confirmat de testul cu aparatul etilotest. Rezultatul indicat de aparat a fost de 2.10 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă dublu în sânge, adică peste 4 la mie.
Și ca tărășenia să fie maximă, polițiștii au constatat că bărbatul, Gheorghe Hurjui, nu are permis de conducere. De altfel, nici mașina nu îi aparținea, ci era a unui prieten, care i-a împrumutat-o.
Pentru „mărinimia” sa, proprietarul autoutilitarei va fi cercetat penal „încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane care nu posedă permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice”.
În schimb, bărbatul care a doborât gardul fermei va fi cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În aceeași zi de duminică, de această dată la Milișăuți, un echipaj de poliție a tras pe dreapta un autoturism marca Opel Corsa, condus de un bărbat de 58 de ani, din Rădăuți. Acesta era băut zdravăn, iar aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acest șofer s-a ales cu dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis