Fără control

Băut la volan, a intrat cu mașina pe acostamentul căii ferate



Polițiștii din orașul Liteni au fost informați miercuri seara, în jurul orei 23.50, despre producerea unui accident rutier pe strada Sucevei din oraș. La fața locului a fost identificat un autoturism BMW avariat.
Cercetările au arătat că în timp ce conducea autoturismul din direcția Liteni către comuna Udești, un tânăr de 20 de ani din orașul Liteni a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind suprafața carosabilă spre calea ferată din partea dreaptă a drumului, după care a intrat în coliziune cu stâlpii de beton ce delimitează acostamentul căii ferate. În urma impactului, tânărul de la volan a fost rănit ușor, iar polițiștii ajunși la locul impactului l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost preluat apoi de un echipaj al ambulanței și transportat la Spitalul Județean Suceava pentru îngrijiri medicale, unde ulterior i s-au recoltat și două mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele șoferului de 20 de ani a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.



Recomandări