Consecințe

Bărbatul care a provocat blocarea telescaunului din Vatra Dornei, amendat cu 6.000 de lei

51 de persoane au rămas blocate în telescaun, la diferite înălțimi
51 de persoane au rămas blocate în telescaun, la diferite înălțimi

Sergiu Rusu, bărbatul în vârstă de 44 de ani care a lovit instalația telescaunului din Vatra Dornei și a provocat blocarea acesteia în prima zi de Paște, a fost ars la buzunare. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava au anunțat că acesta a primit două amenzi, în valoare totală de 6.000 de lei. Una dintre sancțiuni, în legătură cu încălcarea legislației silvice, a fost în cuantum de 5.000 de lei, iar a doua amendă a fost de 1.000 de lei pentru pătrunderea în fond forestier și pe pajiști permanente.
Trebuie spus că zona unde s-a petrecut incidentul este proprietate privată și era semnalată corespunzător, iar șoferul nu avea ce căuta acolo. În paralel, Sergiu Rusu are și dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere din culpă. Faptele pentru care bărbatul a fost amendat și este cercetat și penal s-au petrecut duminică după-amiază în zona Dealu Negru. Telescaunul din Vatra Dornei ajunge în zona amintită aproape de sol, iar Sergiu Rusu care se afla la volanul unui autoturism de teren marca Jeep a lovit unul din scaune. Din impact, cablul pe care circulă telescaunele a sărit de pe role. 51 de persoane, printre care și un minor, au rămas blocate la diferite înălțimi, în unele cazuri chiar și la 12 metri deasupra solului. Alarma s-a dat imediat, iar pentru a-i aduce pe turiști în siguranță la sol a fost o mobilizare generală. Patru echipe mixte ale Salvamont Vatra Dornei, Salvamont Suceava, Jandarmerie și ISU au muncit timp de trei ore, iar într-un final toate persoanele rămase blocate au fost salvate.

Zona unde s-a petrecut incidentul este proprietate privată și era semnalată
Zona unde s-a petrecut incidentul este proprietate privată și era semnalată
51 de persoane au rămas blocate în telescaun, la diferite înălțimi
51 de persoane au rămas blocate în telescaun, la diferite înălțimi

Recomandări

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD
La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD

33 de „cupluri de aur” din Vatra Dornei au fost omagiate de primarul Marius Rîpan la împlinirea a 50 de ani de căsnicie