Sancțiuni

Aproape 2500 de amenzi aplicate de jandarmi în 3 luni

Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a aplicat aproape 2500 de sancțiuni contravenționale în numai trei luni de zile. Pe lângă amenzi, în perioada aprilie-iunie, jandarmii au constatat și 81 de infracțiuni, majoritatea vizând săvârșirea infracțiunii de furt calificat. „Făcând o comparație cu primul trimestru al acestui an, rezultă o creștere cu 6% a numărului de contravenții și cu 1,2% a numărului de infracțiuni constatate”, a declarat ieri, într-o conferință de presă, maiorul Iulian Iacob, prim-adjunctul șefului Jandarmeriei Suceava. Cu aceeași ocazie, referitor la nivelul de încadrare cu personal al Jandarmeriei, maiorul a subliniat că posturile scoase la concurs de unitate au avut mare căutare printre tinerii și tinerele din Suceava, unii concurenți participând și la câte trei-patru sesiuni de examene pentru a deveni jandarmi. „Din totalul personalului încadrat la această dată, 30% provine din sursă externă, ajungând în structura noastră în ultimul an și jumătate”, a subliniat maiorul.

Recomandări

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști
Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști