Proiect de Consiliu Local

Aproape 1400 de burse școlare vor fi acordate de Primăria Suceava elevilor suceveni

Primarul Ion Lungu a precizat că pentru acordarea burselor elevilor a fost prevăzută suma de 570.000 de lei
Primarul Ion Lungu a precizat că pentru acordarea burselor elevilor a fost prevăzută suma de 570.000 de lei

Printr-un proiect de Consiliu Local, care urmează să fie aprobat în ședința de joi, 24 octombrie, aproape 1400 de elevi din municipiul Suceava urmează să beneficieze de burse deperformanță, de merit, de studiu sau de ajutor social, în funcție de categoria la care se încadrează.
„Sprijinim școala suceveană! Suma prevăzută în bugetul anului 2019 pentru acordarea burselor școlare este de 570.000 lei. Cuantumul burselor stabilite prin hotărâre de guvern este de 100 lei bursa de performanță, 80 lei bursa de merit, 60 lei bursa de studiu, 60 lei bursa socială. În urma centralizării situațiilor primite de la unitățile școlare, urmează să fie acordate, în total, 1.377 de burse școlare”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu, inițiator al proiectului de hotărâre.
Cele mai multe burse care vor fi acordate sunt cele de merit – 1.227, în vreme ce la burse de performanță se încadrează 45 de elevi, la cele de studiu – 5, iar la ajutor social – 100.
De obicei, aceste burse se acordau în prima jumătate a anului, ele fiind pentru anul școlar, nu cel calendaristic, numai că, în conformitate cu prevederile legale, valoarea acestora se actualizează anual, prin decizie de Guvern.
Mult așteptata Hotărâre de Guvern a fost luată abia în septembrie 2019, abia acum putând fi aplicată.
Bursele de performanță se acordă elevilor cu rezultate deosebite la olimpiade, competiții și concursuri școlare la nivel național, bursele de merit celor cu rezultate similare, dar la nivel județean, bursele de studiu sunt destinate elevilor care provin din familii cu venituri mici, iar cele de ajutor social celor care fac parte din categorii sociale defavorizate (orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural care învață în altă localitate, precum și celor cu situații materiale grele).
Bursele se acordă pe perioada cursurilor, în funcție de frecvență, excepție făcând bursele de ajutor social, care se acordă și pe perioada vacanțelor școlare, în limita fondurilor.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”