Controale

Amenzi de aproape opt milioane de lei aplicate de Garda Financiară în primele opt luni ale anului



Șeful Gărzii Financiare Suceava, Ionuț Vartic
Șeful Gărzii Financiare Suceava, Ionuț Vartic

De la începutul acestui an, Garda Financiară Suceava a aplicat amenzi de aproape opt milioane de lei în urma controalelor la agenții economici din județ. Potrivit unui bilanț al activității Gărzii Financiare Suceava, prezentat de comisarul-șef al acestei instituții, Ionuț Vartic, în primele opt luni ale anului au fost verificați 5.395 de agenți economici, în urma controalelor aplicându-se 4.094 de amenzi, cu o valoare de 7,9 milioane de lei, suma fiind cu aproape un milion de lei mai mare decât amenzile aplicate în aceeași perioadă a anului trecut. Din această sumă, firmele amendate au plătit până în prezent 2,32 de milioane de lei.
De asemenea, comisarii financiari au dispus confiscarea unor sume de 345.731 de lei, precum și a unor bunuri cu o valoare de peste 224.000 de lei. Ionuț Vartic a mai spus că în urma controalelor efectuate de la începutul anului au fost înregistrate 131 de sesizări penale și au fost stabilite impozite și taxe estimative suplimentare de plată la bugetul de stat în sumă de 16,57 milioane de lei.
Șeful Gărzii Financiare Suceava a precizat că cele mai multe controale, în număr de 1.249, au fost efectuate la firmele care activează în domeniul prestărilor de servicii. De asemenea, au mai fost efectuate 463 de controale la firmele care au ca obiect de activitate exploatarea, gestionarea, prelucrarea și comercializarea masei lemnoase și 453 de controale pe domeniul activității comerciale în piețe, târguri și oboare. Comisarii financiari au mai verificat 315 distribuitori de medicamente și/sau farmacii și 308 de firme care transportă mărfuri și persoane.



Recomandări

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată
ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Casă de schimb valutar din Suceava, amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF
Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF