Sancțiune

Amenzi de 6000 de lei pentru conducerea Asociației de proprietari nr. 24

Președintele și administratorul Asociației de proprietari nr. 24 au de plătit o amendă de 6000 de lei (60 de milioane lei vechi), după ce, în urma verificărilor făcute în actele asociației din ultimii trei ani, au rezultat o serie de nereguli, care au culminat cu acordarea unor stimulente financiare abuzive, în valoare de aproape 14.000 lei (140 de milioane lei vechi).
Amenda a fost dată de Primăria Suceava, care a verificat actele contabile din iulie – decembrie 2009 și statele de plată din 2007, 2008 și 2009 ale Asociației de proprietari nr. 24.
“În urma verificărilor a rezultat că numai în ultimii trei ani, președintele de asociație, Ioan Fărtăiș, administratorul, Teodora Constanda, și președintele comisiei de cenzori, Lucia Galeș, au încasat indemnizații și stimulente financiare de peste 13.000 de lei, în plus față de cele aprobate în Adunarea Generală a Asociației”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi, care coordonează activitatea Serviciului Asociații Proprietari din cadrul Primăriei Suceava.
Verificările au dezvăluit că stimulente financiare cuprinse între 150 și 905 lei, care nu erau prevăzute în statutul asociației, au fost încasate și de membrii comitetului executiv.
De asemeni, administratorului asociației i s-a imputat suma de 1155 lei, cheltuită fără aprobarea comitetului executiv sau a președintelui.
Conducerea asociației, la un pas de a fi schimbată

Pe lângă amendarea președintelui de asociație și a administratorului, municipalitatea suceveană a mai luat o măsură, de a convoca joi, 17 iunie, o nouă întrunire a Adunării Generale a asociației, unul din punctele de pe ordinea de zi fiind cel de desemnare a celor care să administreze cele 805 apartamente din cadrul Asociației 24.
“Oamenii pot să reconfirme actuala conducere sau să aleagă alți oameni care să-i reprezinte. Este alegerea lor. Noi le vom comunica și neregulile găsite până acum și le vom cere să aprobe un control de audit pe întreaga perioadă de activitate. Dacă la o verificare sumară s-au descoperit atâtea nereguli, nu vreau să mă gândesc la ce surprize ne așteaptă la o verificare amănunțită”, a adăugat Lucian Harșovschi.
Oricare ar fi decizia oamenilor din asociație, postul de administrator deținut de Teodora Constanda este deja sub semnul întrebării, pentru că odată cu amenda de 3000 de lei aplicată recent, i s-a atras atenția că la prima greșeală depistată i se va retrage atestatul de administrator de asociație, adică nu va mai putea profesa această meserie la nici una din asociațiile din municipiul reședință de județ.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Casă de schimb valutar din Suceava, amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF
Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF