Condamnat definitiv

Adolf din Gura Humorului, încarcerat după ce a accidentat cu mașina un pieton și a fugit

Adolf Cristian Neuburger
Adolf Cristian Neuburger

Polițiștii de la Gura Humorului au pus în executare, marți, 23 ianuarie, un mandat emis de Judecătoria Gura Humorului, privind un localnic în vârstă de 48 de ani care a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani și 9 luni de închisoare pentru infracțiuni rutiere.
Adolf Cristian Neuburger, zis Neamțu, a fost condamnat pentru că a condus fără permis și a părăsit locul accidentului în care a fost implicat, accident în care a fost rănit un pieton.
Bărbatul a primit această condamnare în condițiile în care mai era și recidivist. Adolf Cristian Neuburger a executat câteva luni din pedeapsă în arest preventiv.
Acesta a fost o bună perioadă de timp fugar, fiind dat în urmărire internațională.
Marți, 23 ianuarie, acesta se afla la domiciliu, astfel că polițiștii l-au transportat sub escortă în Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei.
Pe 10 ianuarie 2019, în Gura Humorului, o mașină a pătruns pe trotuar și a acroșat un pieton, după care a intrat în coliziune cu zidul unei clădiri, în colțul intersecției dintre strada Parcului și bulevardul Bucovina.
Pietonul a suferit o fractură la un picior în urma accidentului, iar șoferul a dispărut de la fața locului, cu tot cu mașină.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii de la Gura Humorului, autovehiculul implicat în accident, un Audi A6 înmatriculat în Irlanda, a fost găsit după câteva zile la Păltinoasa, într-un spațiu de depozitare folosit pentru mașini ce urmează a fi dezmembrate. Polițiștii au găsit pe autoturism urmele unor avarii, provenite de la accidentul din 10 ianuarie. Mergând pe fir, aceștia au ajuns la cel care a condus mașina, Adolf Cristian Neuburger.
Bărbatul nu avea permis de conducere și a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului pentru conducere fără permis, dar și pentru părăsirea locului accidentului.
Cea mai importantă parte din pedeapsa de executat a fost aplicată pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului și de încercare de ștergere a urmelor acestuia.
Bărbatul, cu un nume care nu trece neobservat, este o mai veche cunoștință a polițiștilor. În septembrie 2013, bărbatul a fost protagonistul unei fapte violente. Un agent de pază din Gura Humorului a ajuns atunci la spital în stare gravă, în șoc hemoragic, după ce a fost atacat și împuns cu o furcă de doi indivizi din Voroneț, ambii cu antecedente penale. Unul dintre agresori a fost Adolf, iar fapta a fost încadrată la tentativă de omor. Pentru această faptă, bărbatul a primit o condamnare la 4 ani și jumătate de închisoare, pe care a executat-o integral.
Răfuiala a plecat dintr-un club din Gura Humorului, unde agresorul avusese un conflict cu fratele victimei.

Recomandări

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Șoldan atrage atenția că proiectul centurii Humorului riscă noi întârzieri după ce premierul Bolojan a cerut din nou reducerea costului investiției

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști