La Sucevița

Adolescent prins în timp ce fura lemn dintr-o pădure

Un pădurar al Ocolului Silvic Marginea i-a anunțat pe polițiștii Secției de Poliție Rurală Marginea că într-o zonă împădurită aparținând Cantonului Silvic Sucevița a văzut un tânăr care a tăiat ilegal arbori din pădure și îi transporta acum spre casă. Totul s-a petrecut în după-amiaza zilei de marți, în jurul orei 16.30, un echipaj de poliție ajungând la fața locului. În acel moment, polițiștii l-au văzut pe Iosif B., un tânăr de 18 ani din comuna Sucevița, care trăgea spre casă, cu un cal, un brad lung de 13 metri, cu o grosime la bază de circa 40 de centimetri. La vederea polițiștilor, tânărul a abandonat calul și lemnul și a dispărut în pădure. Pădurarul le-a arătat oamenilor legii și un alt arbore de molid, tăiat de tânărul suspect din aceeași zonă. Polițiștii au constatat că cel de-al doilea arbore tăiat avea la bază un diametru de 41 cm și lungimea de aproximativ 12 metri. Lemnul abandonat a fost predat pădurarului și inventariat, rezultând o cantitate de 2,82 metri cubi lemn de rășinoase, în valoare de circa 700 de lei. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.

Recomandări

Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor

Omul de afaceri Vasile Luchian și angajatul său, puși în libertate de judecători, fără măsuri restrictive