Actualitate

Comisarul-șef Poenari și-a adjudecat postul de adjunct al Poliției Suceava, dar a fost împuternicit din nou inspector-șef, pe funcția lui Adrian Buga

Peste 200 de copii și tineri au evoluat pe scena suceveană într-un spectacol filantropic, pentru construirea unui foișor la Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca

Expoziție și premierea elevilor, la finalul concursului de spiritualitate creștină și artă sacră, la Centrul Școlar Gura Humorului

Proiectul de parteneriat al Consorțiului DUAL USV a primit decizia de finanțare, având o valoare de 25 milioane de euro

Odată cu realizarea noilor spații de învățământ, va crește nivelul de cunoaștere și cercetare în USV și la partenerii de învățământ preuniversitar din consorțiul DUAL USV

Reținut pentru luare de mită și abuz în serviciu, un agent de la Secția Burdujeni va fi cercetat sub control judiciar

Un agent de la Secția de Poliție Burdujeni a fost reținut pentru luare de mită și abuz în serviciu

Liderul AUR Suceava, Dorel Acatrinei, solicită ca alocațiile pentru copii să fie armonizate cu un coș minim de consum pentru creșterea unui copil

George, băiețelul cu autism, poate să facă o nouă operație cu banii adunați în urma acțiunii umanitare organizate de Asociația Club Sportiv TRIB Suceava

„Regine”, „Prințese”, „Grupuri tradiționale”, premiate la Festivalul Național „Regina Sânzienelor”, ediția a IX-a

S-au anunțat câștigătorii Festivalului-Concurs Național de Literatură „Rezonanțe Udeștene”, ediția a XXVII-a

S-au anunțat câștigătorii Festivalului-Concurs Național de Literatură „Rezonanțe Udeștene”, ediția a XXVII-a
S-au anunțat câștigătorii Festivalului-Concurs Național de Literatură „Rezonanțe Udeștene”, ediția a XXVII-a

Reținut pentru luare de mită și abuz în serviciu, un agent de la Secția Burdujeni va fi cercetat sub control judiciar

Un agent de la Secția de Poliție Burdujeni a fost reținut pentru luare de mită și abuz în serviciu
Un agent de la Secția de Poliție Burdujeni a fost reținut pentru luare de mită și abuz în serviciu

Liderul AUR Suceava, Dorel Acatrinei, solicită ca alocațiile pentru copii să fie armonizate cu un coș minim de consum pentru creșterea unui copil

Proiectul de parteneriat al Consorțiului DUAL USV a primit decizia de finanțare, având o valoare de 25 milioane de euro

Odată cu realizarea noilor spații de învățământ, va crește nivelul de cunoaștere și cercetare în USV și la partenerii de învățământ preuniversitar din consorțiul DUAL USV
Odată cu realizarea noilor spații de învățământ, va crește nivelul de cunoaștere și cercetare în USV și la partenerii de învățământ preuniversitar din consorțiul DUAL USV

Se deschide Maxi Pet Suceava, hipermarketul preferat al animăluțelor de companie! În 30 iunie – 2 iulie, ai 15% reducere la toate produsele!