Cercetat

A condus băut mașina până la poliție, pentru a reclama o tamponare în care fusese implicat

Bărbatul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un bărbat din comuna Udești a condus băut mașina până la postul de poliție din comună, pentru a reclama o tamponare în care fusese implicat, și este acum cercetat de polițiști în cadrul unui dosar deschis pe numele său.
Localnicul de 47 de ani a ajuns la sediul poliției din comuna Udești marți, în jurul orei 10.00. El le-a solicitat polițiștilor întocmirea documentației pentru un eveniment rutier în care fusese implicat în aceeași dimineață și soldat doar cu pagube materiale. Polițiștii au observat însă că solicitantul mirosea a alcool și întrucât el condusese autoturismul până la sediul poliției, pe drumul județean 208A, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus apoi de polițiști la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Bărbatului de 47 de ani i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, iar în funcție de rezultatul alcoolemiei în sânge va fi sau nu cercetat în cadrul unui dosar penal, pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112