Google
 
vineri, 20 dec 2013 - Anul XVIII, nr. 297 (5504)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6663 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,027 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

FONPC: Peste 700 de copii sub doi ani sunt în instituţii

Vineri, 20 Decembrie 2013 (14:27:39)
A patra ediţie a Galei Premiilor "Drepturilor Copilului Korczak" s-a desfăşurat sub sloganul "Spuneţi NU instituţionalizării copiilor sub trei ani", FONPC atenţionând că peste 700 de copii mai mici de doi ani sunt în instituţii, situaţie care are efecte grave asupra dezvoltării lor. Gala premiilor "Drepturilor copilului Korczak" a atras în acest an atenţia asupra efectelor pe care instituţionalizarea le are în cazul copiilor mici, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) cerând Guvernului şi Parlamentului României, printr-un manifest, interzicerea, fără excepţii, a instituţionalizării copiilor sub trei ani. Citând statistici ale Direcţiei pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, FONPC a arătat că, în ciuda interdicţiei de a duce copii sub doi ani în centre de plasament, în perioada ianuarie - septembrie 2013, în serviciile rezidenţiale au fost 246 de copii mai mici de un an, 477 de copii care aveau între unu şi doi ani şi 2.072 de copii cu vârste cuprinse între trei şi şase ani.De asemenea, în aceeaşi perioadă, 1.051 de copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare, fenomenul rămând constat prin comparaţie cu anii anteriori. Astfel, 1.500 de copii au fost părăsiţi în maternităţi sau în alte unităţi sanitare în tot anul 2012, 1.432 în 2011 şi 1.315 în 2010.Din datele oficiale mai rezultă că 921 de copii au fost externaţi, 385 reîntorcându-se în familii, şapte au fost plasaţi la familia extinsă, 391 la asistenţi maternali, 47 în centre de plasament, 27 în centre de primire în urgenţă şi 23 în alte situaţii. "Aceste calcule indică faptul că 130 de copii, probabil, au rămas în unităţi sanitare. Atât pentru cei 130 de copii din unităţile sanitare, cât şi pentru cei 97 din centre de plasament, centre de primire în urgenţă sau aflaţi «în alte situaţii», destinul se va schimba dramatic dacă vor petrece mult timp în instituţii, indiferent de tipul acestora. Dacă am face un grafic al dezvoltării creierului uman pe parcursul unei vieţi, cu axa timpului pe orizontală şi cu axa verticală reprezentând capacitatea de absorbţie cognitivă, curba ar atinge punctul cel mai înalt între zero şi trei ani. Între trei şi opt ani, curba ar fi ceva mai puţin abruptă, iar după vârsta de opt ani ar începe un proces lung de aplatizare", se arată în manifestul FONPC.Membrii FONPC au atras atenţia că instituţionalizarea copiilor mici produce modificări în structura creierului, aceştia având probleme de discernământ, de control al impulsurilor şi de păstrare a amintirilor, dar şi un coeficient de inteligenţă scăzut, aspecte confirmate inclusiv de Studiul Bucharest Early Intervention Project (BEIP), demarat în anul 2000 de trei cercetători americani. FONPC pledează pentru schimbarea vieţii copiilor părăsiţi prin modificarea Legii 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, în sensul interzicerii insituţionalizării minorilor mai mici de trei ani, începând cu 1 ianuarie 2015."De asemenea, plasamentul familial sau adopţia naţională sunt soluţii la care autorităţile publice din România trebuie să apeleze cât mai mult. Copiii cu dizabilităţi sub doi ani sunt astăzi în insituţii, în care recuperarea lor este cu atât mai puţin posibilă cu cât condiţiile şi resursa umană din instituţii sunt reduse. Crezul nostru este că «Un start bun în viaţă este esenţial - primii trei ani contează» şi că împreună putem schimba viaţa acestor copii. Interzicerea instituţionalizării copiilor sub trei ani, fără excepţii, este crucială, iar ţări precum Islanda, Norvegia, Slovenia şi UK au înţeles acest lucru şi au interzis deja plasarea celor mici în instituţii până la cinci sau şapte ani", se mai arată în manifestul citat. În cadrul Galei "Drepturilor Copilului Korczak" s-au acordat cinci premii unor persoane care au militat pentru drepturile copilului şi au luptat pentru respectarea lor, contribuind astfel la schimbarea vieţii copiilor.Premiul "profesionist din cadrul ONG" a fost acordat Ecaterinei Vrăşmaş de la Reninco (Reţeaua Naţională de Informare şi Cooperare pentru integrarea în comunitate a copiilor şi tinerilor cu cerinţe educative speciale), premiul "profesionist din cadrul instituţiilor/ autorităţilor publice locale/ centrale" a fost acordat Adinei Codreş, de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, premiul pentru jurnalist a fost acordat Aureliei Alexa, de la agenţia de presă MEDIAFAX, premiul pentru personalitate publică a revenit Iulianei Tudor, de la TVR şi premiul tânăr debutant a fost acordat lui Daniel Constantin, de la SOS Satele Copiilor. Premiul "Drepturilor Copilului Korczak" este o formă de recunoaştere publică a importanţei şi a valorii rezultatelor activităţilor acestora.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului FONPC: Peste 700 de copii sub doi ani sunt în instituţii.
 Vizualizări articol: 520 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
FONPC: Peste 700 de copii sub doi ani sunt în instituţii0.05

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei