Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 29 aug 2011 - Anul XVI, nr. 203 (4801)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Băsescu, întrebat dacă va face lobby pentru proiectul Roşia Montană: Nu mai intens decât până acum

Luni, 29 August 2011 (16:15:40)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni după-amiază, la finalul vizitei la Roşia Montană, întrebat fiind dacă va face lobby pentru proiectul minier, că nu va face acest lucru "mai intens decât până acum", menţionând că el a susţinut dintotdeauna proiectul, întrucât crede în el.

După întâlnirea din sediul Primăriei Roşia Montană cu reprezentanţii administraţiei locale, cu opozanţii şi susţinătorii proiectului minier, şeful statului a mers la una dintre gurile fostei mine de aur din localitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La ieşirea din sediul Primăriei Roşia Montană, preşedintele Traian Băsescu a fost întâmpinat cu urale de către susţinătorii proiectului minier şi a fost fluierat de opozanţii acestuia. Şeful statului nu a făcut declaraţii şi a mers într-o zonă de la ieşirea din localitatea Roşia Montană, la o gură de mină unde a văzut apele uzate care se revarsă în Abrudel şi îl poluează.

Ulterior, şeful statului a mers într-o zonă din apropiere de Câmpeni, la confluenţa Arieşului cu Abrudelul, unde poate fi văzută cel mai bine poluarea de la fosta exploatare minieră.

La finalul vizitei, Traian Băsescu a spus că a susţinut întotdeauna proiectul de la Roşia Montană, dovadă fiind şi faptul că a venit de mai multe ori în localitate pentru a se informa despre detaliile acestuia.

Întrebat dacă va face lobby pentru proiectul de la Roşia Montană, preşedintele a răspuns: "Nu mai intens decât până acum. Pentru că eu am susţinut proiectul dintotdeauna, şi când eram primar general am fost aici şi am susţinut proiectul. L-am susţinut şi cu alte ocazii. Chiar cred în acest proiect şi cred că a venit timpul să exploatăm aurul, argintul cu mijloace tehnologice moderne, pentru că preţurile, nu ne uităm la vârfuri, şi la aur şi la argint şi la cupru ne permit acum, bazat şi pe tehnologiile noi, să exploatăm fără subvenţii".

Ulterior, şeful statului a plecat din judeţul Alba.

Preşedintele a ajuns la cariera din Roşia Montană în jurul orei 12.45, după care a făcut o vizită în carieră, iar ulterior a mers la primărie, unde a fost aşteptat de câteva zeci de muncitori care au scandat "Vrem minerit" şi "Vrem să muncim". Pe lângă aceştia, în centrul localităţii s-au aflat şi opozanţi ai proiectului minier.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în timpul vizitei făcute în cariera de la Roşia Montană, că este un susţinător al proiectului minier "nu de azi, de ieri", amintind că a fost acolo şi în campania electorală pentru a se informa şi recomandându-le reprezentanţilor companiei să găsească modalităţi să prezinte populaţiei proiectul.

"România trebuie informată. Populaţia nu e vinovată că e reticentă, pentru că e neinformată. V-aş recomanda să investiţi mai mult în transferul de informaţie", a spus Traian Băsescu.

După ce a vizitat cariera, Băsescu a declarat că proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană a stat îngropat din 1997 din cauza laşităţii politicienilor, care "nu au vrut să îi doară capul".

"Poate interveni şi laşitatea. Am văzut-o la foarte mulţi oameni politici. Dacă acest proiect stă îngropat din 1997 până acum, să ştiţi că unul din motivele serioase este laşitatea oamenilor politici, care nu au vrut să-i doară capul. Dacă ne găsea în plină exploatare creşterea de preţ la aur? Dacă se dădea drumul la proiect din '97 ne găsea creşterea preţurilor la aur în plină exploatare", a afirmat preşedintele.

Întrebat de o jurnalistă dacă vrea să spună că premierul Emil Boc este laş, Băsescu a răspuns: "Vă fac laşi şi pe dumneavoastră, toţi cei care ştiţi, dar nu aveţi curaj să vă asumaţi să spuneţi cinstit ce este aici. Toţi ascundeţi realitatea de la Roşia Montană - poluarea şi afectarea gravă a mediului ca urmare a exploatării de către stat. Nu mă refer la premier, că nu el a fost ministrul Mediului, nu el a fost ministrul Culturii până acum. Premierului trebuie să-i vină nişte miniştri cu soluţiile. Dar toţi s-au ferit".

Vizita şefului statului la Roşia Montană vine după declaraţiile recente privind proiectul minier din zonă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu o săptămână, la TVR, că proiectul Roşia Montană trebuie să înceapă, menţionând că statul are nevoie de aur pentru a-l duce în rezervele BNR, care trebuie să ajungă la 200 de tone.

Băsescu declara, recent, la Sulina, că proiectul de la Roşia Montană "trebuie făcut", pentru că România are nevoie de acesta, "dar cu condiţia să fie renegociată partajarea beneficiilor", şeful statului adăugând că acest proiect nu poate fi pornit fără avizul Comisiei Europene.

El mai spunea că Guvernul "trebuie să aibă curajul" să le spună românilor că acest proiect trebuie făcut.

Premierul Emil Boc reafirma, vinerea trecută, că nu este un "fan" al proiectului Roşia Montană şi că prevederile contractului, nefavorabile statului român, ar trebui "revăzute", subliniind totodată că aşteaptă specialiştii să îi spun dacă este nevoie de acordul CE pentru demararea proiectului.

Roşia Montană Gold Corporation dezvoltă proiectul minier de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni, având costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimează că va extrage 626.000 de uncii Troy de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei. O uncie Troy este echivalentul a 31,1 grame de aur.

Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social, în timp ce statul român controlează 19,31% din acţiuni, prin firma Minvest Deva, iar alţi acţionari cumulează 0,23% din titluri.

Circa 30 de organizaţii non-guvernamentale de mediu îi cer preşedintelui Traian Băsescu să îşi retragă recentele declaraţii referitoare la proiectul de la Roşia Montană, considerate "presiuni inadmisibile asupra autorităţilor abilitate" să ia o decizie privind aprobarea sau respingerea acestuia. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Băsescu, întrebat dacă va face lobby pentru proiectul Roşia Montană: Nu mai intens decât până acum.
 Vizualizări articol: 686 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Băsescu, întrebat dacă va face lobby pentru proiectul Roşia Montană: Nu mai intens decât până acum0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei