joi, 21 iul 2011 - Anul XVI, nr. 170 (4768)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9036 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,557 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Isărescu:Canalul psihologic este cel mai periculos la contagiunea crizei din Grecia; BNR e pregătită

Joi, 21 Iulie 2011 (17:37:48)

Banca Naţională a României (BNR) s-a pregătit prin mai multe măsuri pentru o contagiune a crizei din Grecia, care ar putea avea loc mai ales pe canalul psihologic, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un interviu, acordat la Bucureşti, agenţiei de presă chineze Xinhua.

Sistemul bancar românesc nu are o expunere directă la criza datoriilor suverane din Grecia, dar există posibile canale de contagiune, iar acestea trebuie monitorizate strict, a admis Isărescu, întrucât băncile elene controlează în prezent circa 16% din activele bancare totale din România.

Guvernatorul BNR a descris situaţia de ansamblu a sistemului bancar local ca fiind "sub control" şi a explicat că circumstanţe anterioare au plasat băncile într-o poziţie mai bună să facă faţă crizei datoriilor suverane.

România a fost lovită puternic de criza financiară globală în iarna anului 2008, iar în martie 2009 a cerut ajutorul Fondului Monetar Internaţional.

"Ne-am uitat la toate băncile de aici şi există în principal bănci româneşti cu capital străin, majoritatea subsidiare ale unor grupuri bancare europene. Am cerut băncilor-mamă, cu mult înainte de testele de stres realizate de băncile europene, să crească nivelul de capital. Pot să vă spun că testele noastre de stres şi cererile pentru capital au fost mult mai dure decât cele din Europa", a spus Isărescu.

Ca urmare a cerinţelor BNR, băncile centrale din România au depăşit nivelul de adecvare a capitalului prevăzut de reglementările internaţionale. La sfârşitul primului trimestru din acest an, rata de adecvare a capitalului în sitemul bancar local era de 14,88%, faţă de nivelul 8% stabilit prin acordul de la Basel. Rata de adecvare a capitalului măsoară activele ponderate la risc şi este folosită pentru a evalua capacitatea băncilor de a face faţă obligaţiilor şi altor riscuri.

Cererea către băncile-mamă de a majora capitalul, într-o perioadă deja dificilă, a reprezentat un examen exigent, a adăugat Isărescu.

"Toate băncile-mamă s-au comportat impecabil. Nu am înregistrat niciodată nicio întârziere, nu am avut nicio divergenţă sau reacţie negativă, comportamentul acţionarilor principali a fost impecabil", a spus el.

În prezent, guvernatorul BNR nu exclude o posibilă conatgiune a unei situaţii pe care o descrie ca foarte critică, adăugând, însă, că banca centrală este pregătită să reacţioneze, iar canalele de contagiune sunt destul de înguste.

"Bineînţeles că ne-am putea confrunta cu o contagiune financiară care se poate manifesta pe calea capitalului, dar acest canal este redus şi a funcţionat în sens opus. Pentru noi, canalul capitalului a funcţionat într-un mod mai degrabă pozitiv, însemnând că băncile şi-au majorat contribuţia de capital la subsidiarele din România", a explicat Isărescu.

România nu are expunere pe datoria suverană a Greciei sau a altui stat din Europa, a adăugat şeful BNR, în timp ce băncile-mamă sunt expuse puternic pe România.

Până la momentul în care România a fost lovită de criza financiară, Fondul Monetar Internaţional a finalizat Acordul de la Viena, în cadrul căruia băncile străine au promis să-şi menţinăm expunerile faţă de România la un nivel ridicat. Acum acordul este relaxat, a spus Isărescu.

"La ultima reînnoire, din această primăvară, am considerat că trebuie să acordăm mai multă flexibilitate în Acordul de la Viena, astfel încât băncile-mamă să aibă mai multă libertate de mişcare în privinţa expunerii pe România, în funcţie de nevoile de fonduri ale acestora. Considerăm că România a depăşit impactul perioadei dificile", a arătat guvernatorul BNR.

Isărescu nu ignoră o posibilă ieşire rapidă de fonduri din România, în beneficiul unor bănci-mamă cu probleme.

"Nu exclud unele ieşiri de capital, care ar putea avea o anumită influenţă în România. De exemplu, dacă expunerea unei bănci faţă de subsidiara din România ar fi brusc redusă. Monitorizăm, însă, retragerile de capital şi considerăm că acest canal de contagiune, prin mşcări de capital, nu va cauza perturbări ale pieţei în România", a spus el.

Isărescu s-a arătat cel mai îngrijorat de canalul psihologic de contagiune, care declanşează o reacţie iraţională.

"Toată lumea plânge că vine criza, este o isterie şi nu poţi răspunde eficient la aşa ceva (...) Atmosfera este profund iraţională. Dar trebuie să mărturisesc că suntem pregătiţi. Am învăţat cum să transmitem mesaje pentru ca un astfel de impact să fie cât mai limitat", a adăugat guvernatorul BNR.

Şeful BNR a spus, de asemenea, că rata de schimb este un instrument util în vremuri de criză.

"Flexibilitatea monedei şi faptul că leul se mişcă între anumite limite ar putea absorbi aceste tensiuni, mai ales cele de factură iraţională. Trebuie, însă, să fim atenţi aici, pentru că există un punct de la care cursul de schimb poate induce panică. Dar, cu limite rezonabile, poate absorbi panica", a conchis Isărescu. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Isărescu:Canalul psihologic este cel mai periculos la contagiunea crizei din Grecia; BNR e pregătită.
 Vizualizări articol: 623 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Isărescu:Canalul psihologic este cel mai periculos la contagiunea crizei din Grecia; BNR e pregătită0.05

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei