Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 13 mai 2010 - Anul XV, nr. 110 (4401)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Stolojan: Nu mai văd posibilă aderarea la euro în 2015, pentru că şi UE îşi schimbă gândirea

Joi, 13 Mai 2010 (14:40:12)

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, joi, că nu vede posibilă aderarea la zona euro în 2015, pentru că UE îşi schimbă gândirea, el vorbind şi despre necesitatea unei voinţe politice în acest sens, în condiţiile în care sunt "mulţi" care nu doresc atingerea acestui deziderat.

"Eu nu mai văd posibilă aderarea la euro în 2015, pentru că şi UE îşi schimbă gândirea. Deja se discută nu numai despre îndeplinirea criteriilor simple, a celor cinci criterii, se discută pe termen mediu, se mută discuţia spre competitivitate. Nu s-a luat o decizie, dar acestea sunt părerile exprimate la nivelul miniştrilor finanţelor din statele membre ale zonei euro", a explicat Stolojan, într-o dezbatere organizată de Institutul pentru Studii Populare.

Potrivit europarlamentarului PDL, se discută deja de o zoă euro care "să se mişte altfel" decât restul statelor membre, cu restricţii mult mai mari în privinţa pactului de stabilitate şi a creşterii economice.

"Din păcate, în România avem mulţi care nu doresc euro, din diferite motive. Se câştigă foarte bine pe diferenţele de dobânzi care există în România, pentru cei care folosesc euro şi pe neîncrederea că România nu va mai lăsa moneda naţională să o ia razna şi va lua toate măsurile necesare să păstreze stabilitatea", a mai declarat Stolojan.

El a menţionat că cei care câştigă foarte mult din diferenţele de dobânzi o duc foarte bine.

"Eu nu cred ( în aderarea la zona euro în 2015, n.r.) pentru că, am să mă exprim altfel, severitatea analizelor făcute de UE şi Banca Europeană Centrală aspra modului în care o ţară poate îndeplini pe termen mediu şi lung criteriile şi nu numai pe o perioadă de timp va fi mult mai mare, după cum, după intrarea României şi Bulgariei în UE, s-a schimbat abordarea faţă de celelalte ţări care vor să intre în UE", a mai afirmat Stolojan.

Europarlamentarul PDL a amintit că atât românii cât şi bulgarii au primit o serie de derogări, iar în justiţie există un moratoriu care nu a fost ridicat nici în 2010.

"Atunci şi UE învaţă şi ea din experienţe şi pentru cei care vor să intre în UE doreşte să îndeplinească condiţiile înainte de a intra", a mai explicat el.

Întrebat care ar fi orizontul rezonabil pentru intrarea în zona euro, Theodor Stolojan a spus că acest deziderat se va împlini în momentul în care românii vor dori acest lucru şi principalele instituţii ale statului legate de acest proces vor dori şi ele acest lucru.

"În primul rând, avem foarte mulţi care nu doresc să intrăm în zona euro, aşa cum foarte mulţi oameni de afaceri foarte importanţi ne explicau că nu e bine ca România să intre în UE, că nu e pregătită, că nu e timp. Dacă discutăm de pregătire, niciodată nu vom fi pregătiţi sută la sută, dar e important să avem această voinţă. Deocamdată, această voinţă este ca o amoeba din aia", a mai spus Stolojan.

România nu îndeplineşte niciunul din criteriile pentru aderarea la zona euro, respectiv stabilitatea preţurilor, poziţia bugetară a guvernului, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa dobânzilor pe termen lung, întâmpinând însă şi obstacole legislative, a anunţat miercuri Comisia Europeană (CE).

Autorităţile române au anunţat anul 2015 ca ţintă oficială pentru adoptarea monedei comunitare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Stolojan: Nu mai văd posibilă aderarea la euro în 2015, pentru că şi UE îşi schimbă gândirea.
 Vizualizări articol: 550 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Stolojan: Nu mai văd posibilă aderarea la euro în 2015, pentru că şi UE îşi schimbă gândirea0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei