Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 3 sep 2008 - Anul XIII, nr. 207 (3888)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Ford va produce la Craiova, începând din 2010, un autoturism de clasă mică

Miercuri, 3 Septembrie 2008 (16:14:18)
Uzina Ford de la Craiova va produce, începând din 2010, un autoturism de clasă mică, iar în 2011-2012 va fi lansat un vehicul comercial de capacitate medie, a declarat, miercuri, la Craiova, preşedintele Ford Europa, John Fleming.

"Vom începe anul viitor cu Transit Connect, iar în 2010 vom lansa un nou autovehicul de clasă mică, care nu este noul Fiesta. Modelul va fi fabricat doar aici, în România, dar va fi destinat în principal exportului. Apoi, în 2011 – 2012 vom lansa un vehicul comercial de clasă medie şi la acea vreme vom fi intrat deja, cred eu, în producţia de motoare. Viziunea noastră este: 300.000 de vehicule pe an şi tot 300.000 de motoare anual", a declarat John Fleming.

În prezent, Ford produce două vehicule comerciale uşoare - Transit Connect şi Transit, ambele cu masa maximă de până la 3,5 tone - şi un model din clasa medie Transit cu masa cuprinsă între 3,5 şi 6 tone.

Fleming a arătat că pentru grupul auto ar fi un dezavantaj în raport cu competiţia dacă el ar spune mai multe despre viitoarele modele.

"Sincer să fiu, nu ne avantajează cu nimic ca, pe o piaţă atât de competitivă, să vorbim despre produsele noastre viitoare când mai e atât de mult timp până la lansarea lor. Asta ne-ar dezavantaja din punct de vedere concurenţial, iar noi am venit în România tocmai pentru un avantaj concurenţial. Cred că nu ar trebui niciodată să începi să citeşti o carte de la sfârşit. Trebuie să o iei de la început şi noi, în acest moment, suntem acolo, la început", a spus oficialul Ford.

Reprezentanţii a aproximativ 40 de producători de componente auto furnizori ai Ford au ajuns, miercuri dimineaţă, la Craiova, unde le este prezentată strategia de dezvoltare a uzinei grupului american din România. Reprezentanţii firmelor au venit la Craiova împreună cu John Fleming. La eveniment participă şi Sebastian Vlădescu, negociatorul şef din partea României pentru privatizarea uzinei auto.

"Putem să îi încurajăm pe unii dintre ei, aşa cum am făcut-o peste tot în lume, să vină şi să fie parte din ceea ce facem noi în sensul extinderii afacerilor şi planurilor noastre de producţie aici, în România. Intenţionăm să continuăm parteneriatul acesta, să ne dezvoltăm afacerile atât în România, cât şi în general, cu ajutorul furnizorilor noştri", a spus Fleming.

El speră ca firmele străine invitate vor produce la Craiova şi că printre furnizori vor figura şi firme româneşti.

"Ceea ce ne dorim noi de la furnizorii noştri sunt livrări excelente, calitate remarcabilă, tehnologie bună şi un parteneriat. Noi deja colaborăm cu furnizori români care livrează componente în afara României şi nu văd ce motiv ar putea fi să nu avem furnizori români ca parteneri, pe viitor. De fapt, aş fi dezamăgit dacă, la finalul acestui proiect, nu vor fi mai mulţi furnizori români care să colaboreze cu noi cu noi decât sunt în prezent", a afirmat preşedintele Ford Europa.

Aproximativ 40 de producători de componente auto furnizori ai Ford au sosit în România pentru a vizita fabrica de la Craiova. Printre firmele prezente figurează Faurecia (Franţa), Continental AG (Germania), Trelleborg Automotive (Suedia), Robert Bosch Gmbh (Germania), Amtek Group (India).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ford va produce la Craiova, începând din 2010, un autoturism de clasă mică.
 Vizualizări articol: 488 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ford va produce la Craiova, începând din 2010, un autoturism de clasă mică0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei