Legea 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii, amendată de Curtea Constituţională

 Legea 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii a fost amendată de Curtea Constituţională, care a constat că unele prevederi ale actului normativ generează discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor adresate autorităţilor.
 
  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.60 din titlul I al Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a arătat că legea specială de reparaţie (Legea 10/2001), edictată exclusiv în beneficiul persoanelor deposedate abuziv de stat, a stabilit regula restituirii în natură a imobilelor către foştii proprietari, excepţiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevăzute şi de strictă interpretare. De asemenea, legea are aplicabilitate limitată în timp, legiuitorul instituind un termen de decădere în interiorul căruia persoanele îndreptăţite au putut formula cereri de restituire, termen care a expirat la data de 14 februarie 2002.

Caracteristica raporturilor juridice reglementate, create între titularii notificărilor şi persoanele juridice deţinătoare ale imobilelor ce fac obiectul legii, este aceea că, odată înregistrată notificarea în condiţiile legii, pe de o parte, pentru fostul proprietar se naşte dreptul de a redobândi în natură imobilul, exceptând desigur situaţiile limitativ enumerate de lege în care o asemenea măsură nu este posibilă, iar, pe de altă parte, pentru unitatea deţinătoare se naşte obligaţia de a emite decizia/ dispoziţia de restituire în termen de 60 de zile.

Curtea Constituţională (CC) a admis, în 8 iulie, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art.l pct.60 din titlul I al Legii 247/2005, care modifică prevederile art.27 alin.(1) din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Textul amendat are următorul conţinut: "Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 alin.(1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate".

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.15 alin.(2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii şi art.16 care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Curtea a constat că dispoziţiile Legii 10/2001 au instituit o procedură administrativă sui-generis, având ca obiect restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor, deţinute la data intrării în vigoare a legii de persoanele juridice prevăzute la art.21 alin.(1). Regula instituită de lege în această materie o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, excepţia fiind despăgubirea prin echivalent în cazurile expres prevăzute de lege.

Declanşarea procedurii are loc pe calea unei notificări adresate de către persoana îndreptăţită persoanei juridice deţinătoare, iar dacă aceasta din urmă nu este cunoscută primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul sau instituţiei care a efectuat privatizarea, respectiv Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS), ministerul de resort sau autoritatea administraţiei publice locale, în cazul în care imobilul se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale.

Pentru evitarea perpetuării stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a unor asemenea imobile, art.22 din Legea 10/2001 a instituit un termen de 6 luni de la data intrării sale în vigoare, în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea, termen prelungit în două rânduri cu câte 3 luni şi care a expirat la un an după intrarea în vigoare a legii, respectiv la data de 14 februarie 2002. Sancţiunea nerespectării sale constă în pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că înainte de modificarea operată prin dispoziţiile art.I pct.60 din titlul I al Legii 247/2005 Legea 10/2001 reglementa în art.27 alin.(1) următoarele: "Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate".

În urma modificării Legii 10/2001, art.27 alin.(1) a devenit art.29 alin.(1), cu un conţinut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989 şi care fac parte din patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate. Dacă în art.27 se făcea distincţie între imobilele preluate cu titlu şi cele preluate fără titlu, în sensul că acestea din urmă se puteau restitui în natură, cu procedura prevăzută de lege, dispoziţiile art.29 prevăd că persoanele îndreptăţite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a acestora.

Referitor la modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 - restituirea imobilelor în natură sau plata unor despăgubiri prin echivalent -, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa constantă că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice.

În continuare, Curtea a constatat că prin Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente nu s-au adus modificări dispoziţiilor art.22 din Legea 10/2001, deci nu s-a instituit un nou termen de depunere al notificărilor de către persoanele îndreptăţite.

În acest sens, este indubitabil că depunerea notificărilor s-a realizat sub imperiul Legii 10/2001, în termenul acolo prevăzut. Întrucât acest termen nu era în derulare la momentul intrării în vigoare a Legii 247/2005, fiind expirat, la data de 14 februarie 2002, se poate spune că, odată înfăptuită, situaţia juridică respectivă s-a şi finalizat. Prin urmare, toate persoanele care au depus cereri în termenul legal se află într-o situaţie juridică identică, şi anume au dobândit vocaţia la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil persoanele îndreptăţite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.

Astfel, Curtea reţine că analiza pe care o impune controlul de constituţionalitate trebuie, în mod necesar, să înceapă prin a califica situaţia juridică reglementată prin norma de lege criticată. Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptăriinoii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi.

Or, Curtea a mai constat că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie şi un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare. Prin urmare, legea nouă are ca unic domeniu temporal de acţiune faza iniţială de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum şi a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea.

Mai mult, noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia doar de despăgubiri prin echivalent. Or, simpla împrejurare de fapt - soluţionarea cu întârziere a notificărilor de societăţile comerciale integral privatizate - nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură, aflate, aşa cum s-a arătat în prealabil, în situaţii identice.

În concluzie, Curtea a constatat că dispoziţiile art.I pct.60 din titlul I al Legii 247/2005 contravin principiilor constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consacrate în art.15 alin.(2) şi în art.16 alin.(1) din legea fundamentală, potrivit Deciziei 830, publicată pe site-ul CC.