Google
TOYOTA - Programul Rabla 2020
TOYOTA - Programul Rabla 2020
TOYOTA - Programul Rabla 2020
 
luni, 18 mai 2015 - Anul XX, nr. 112 (5924)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8419 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3293 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Timflow
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   10 imagini |   ø fişiere video

Crucea oamenilor din Crucea

Prizonierii uraniului

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

România este singura ţară din Uniunea Europeană cu ciclu nuclear complet, nu depindem deocamdată de nimeni, şi asta pentru că încă se mai exploatează zăcământul de uraniu de la Crucea şi Botuşana, în judeţul Suceava. Ce se scoate de la Crucea merge la Uzina de Preparare şi Prelucrare a Minereului de Uraniu Feldioara. Pulberea sinterizabilă de dioxid de uraniu produsă aici reprezintă materia primă pentru fabricarea combustibilului nuclear de tip CANDU, la Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti. Aici sunt produse pastile de uraniu care sunt transportate apoi, în condiţii de maximă siguranţă, la cele două unităţi de la Cernavodă, care asigură aproape 20% din producţia de energie electrică necesară consumului ţării. În fiecare an, cele două reactoare de la Cernavodă consumă câteva mii de fascicule de uraniu, fiecare având câteva zeci de kilograme de pulbere. Datele exacte despre cât se produce la Crucea sau la celelalte structuri din ciclul nuclear intră sub incidenţa informaţiilor clasificate. În vremurile bune, Crucea avea peste 3.000 de locuitori. Astăzi sunt puţin peste 2.000.

 

După 18 ani de explorări, a apărut IMR Crucea

Aura secretului de stat se împleteşte cu superstiţiile locale, astfel că legenda se întrepătrunde cu adevărul când vorbeşti cu localnicii despre viaţa lor în jurul minei de uraniu. Câţiva foşti mineri, cu vârste între 46 şi 87 de ani, ne spun poveştile lor şi ne explică faptul că nimeni nu a putut dovedi că foştii mineri de la Crucea şi familiile lor sunt mai bolnavi decât restul lumii. Leucemia şi alte forme de cancer, impotenţa sau bolile mintale asociate iradierii sunt considerate de localnicii din Crucea ”invenţii gazetăreşti”, care nu sunt susţinute cu nimic din realitate.

Petru Drozman are 66 de ani. Localnic din Crucea. Este miner din 1982, a fost tehnician specialist în normare şi secretar de partid la producţie. În 1974 a urmat cursuri de specialist în studiul muncii şi, pentru că era din zonă, a fost pe lista viitorilor angajaţi ai Întreprinderii de Metale Rare (IMR) Crucea.

”Cercetările pentru uraniu au început din 1962-1963. Înainte de anii ‘60 s-au exploatat pirită şi calcopirită, complex de neferoase. În 1965 activitatea de cercetare geologică a Secţiei II Tulgheş a înfiinţat la Crucea un sector de explorări care au evidenţiat zăcământul de uraniu Crucea-Botuşana, iar lucrările executate în cei 18 ani de explorări au condus la înfiinţarea în anul 1983 a Exploatării Miniere Crucea, cu scopul valorificării minereului de uraniu”, ne-a spus fostul miner. 

Angajările au început din 1982 şi la 1 mai 1983 a avut loc deschiderea efectivă, cu o lună mai devreme decât era planificat. Unii au venit la Crucea de bunăvoie, atraşi de posibilitatea unui câştig bun, mult peste salariul unui medic sau profesor universitar. Alţii, pentru că era singura slujbă la care mai aveau acces.

”Au venit aici şi cei care au participat la mişcarea minerilor din Valea Jiului şi cei de la mişcarea studenţească din Iaşi. Unul dintre ei, Cornel Lupescu, a şi rămas aici. Au cerut <lumină să învăţăm şi apă să ne spălăm>. I-a trimis la apă şi la lumină. Uraniul este un metal rar, exploatarea se face în condiţii speciale de securitate. Munca este mult mai greoaie, dar minerul avea tot ce-i trebuia la gura transversalei. Metal, lemn, salarii bune, echipament de protecţie, masă caldă. Întreprinderea avea cabinet medical, cu doctor şi asistentă. La vremea aceea (n.r. - din timpul comuniştilor, până în 1993-1995) lucrau aici peste 3.000 de oameni din Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Neamţ şi se câştiga foarte bine”, povesteşte Petru Drozman. Îşi aminteşte că trei ani la rând IMR Crucea a luat ”Ordinul Muncii” clasa I şi în 1989 ”Erou al Muncii Socialiste”. O brigadă făcea într-o lună 100 de metri de galerie, cele 40-50 de ”rabe” (camioane mari RABA) făceau 3-4 drumuri pe zi, pe o şosea netedă ca în palmă. Azi mai sunt trei camioane şi drumul spre mină ”e vai de capul lui”.

 

”Cei care pleacă de aici la ţară, în 3-4 ani, maximum 6, mor”

La început, oamenii din Crucea nu s-au înghesuit să meargă în mină. ”Erau învăţaţi la aer curat, nu i-a tentat să lucreze la mină, pe urmă au început să mai vină. Anual, o brigadă de medici de la Bihor făcea fiecăruia un control medical sever. Concediul de odihnă începea de la 48 de zile lucrătoare, până la 54 de zile lucrătoare, salariul era bun şi s-a mai schimbat optica”, spune fostul miner. Nu crede că munca în mina de uraniu ruinează sănătatea, spune că astea sunt ”invenţii gazetăreşti”.

”Nu se moare de uraniu. Este periculos numai în abataj, în subteran, când concentraţia de radon este mare. Valoarea de radiaţii la Iaşi e mai mare ca la Crucea. Aici este metal în minereu, concentraţia este mică”, afirmă Petru Drozman.

Acelaşi lucru îl spune şi Vasile Sandu, la 46 de ani proaspăt pensionar. A lucrat aproape 23 de ani în subteran, la uraniu şi la cupru, la Leşu Ursului. A fost mecanic de locomotivă la trenul cu vagonete în care se încărca minereul în subteran. Acum are o pensie de 1.121 de lei pe lună, după ce, până în noiembrie 2014, a avut un salariu net de 1.900 de lei. Ne spune cu mândrie că de curând soţia lui a născut încă un copil, deci nu este adevărat că minerii de la 40 de ani nu mai pot avea copii. ”Nu te îmbolnăveşte uraniul, sunt mineri care au peste 49 de ani şi fac copii. Singura boală pe care am avut-o este o hernie de disc operată. Cauza a fost un accident în mină, în 2010”, afirmă Vasile Sandu.

Insist că totuşi munca în mediu radioactiv influenţează sănătatea şi cunosc destule cazuri de foşti mineri care s-au prăpădit înainte de vreme. Îmi explică Petru Drozman de ce: ”Mulţi au murit după ce au plecat din acest mediu. Cei care pleacă de aici la ţară, în 3-4 ani, maximum 6, mor. Au murit ingineri, oameni tineri. Mulţi au murit de inimă. Eu am o tromboflebită, dar nu e de la uraniu. Am băut şi am fumat până la 80 de ţigări pe zi. De la 1 ianuarie 1993 n-am mai pus ţigară şi alcool în gură. Dacă vrei neapărat să pleci, o dată la câteva luni trebuie să te întorci, să mai stai puţin aici”.

La discuţie mai vin şi alţi foşti mineri - primarul de Crucea, Dorin Rusu, viceprimarul Constantin Prahuza, un bătrân de 87 de ani, Grigore Ciucă, un inginer care a dat agronomia pe minerit - Vasile Bîtcă. Încetul cu încetul ajungem şi la boli.

”Femeile sunt mai sensibile. Toate femeile care au lucrat la butcă (n.r. - gheretă plasată la circa un metru distanţă de locul unde se depozita minereul până era încărcat şi transportat la prelucrare) toate sunt fete mari (n.r. - au suferit histerectomii). Din 1983 până în 1998, la butcă au lucrat 20 de femei. Toate sunt operate. Soţia mea este operată de 16 ani”, spune Petru Drozman.

Primarul Dorin Rusu completează şi el: ”Mai fac unii cancer la plămâni, leucemii, dar ţine de om. Dacă mănânci mâncare bună, te odihneşti şi faci duş obligatoriu, la ieşirea din schimb şi acasă, ajungi la 70-80 de ani. Cei mai expuşi la radiaţii sunt cei din butcă şi de la transport”.

Toţi cad de acord că la abataj radiaţiile gamma sunt cele mai periculoase. Poate se face cancer şi de la uraniu, dar mai greu. Este adevărat că foarte mulţi mineri nu mai au dinţi de la 40 de ani, dar, mi se spune, ”dinţii cad din cauza curentului din galerii, de asta oamenii fac paradontoză”.

 

În anii ‘70, familii întregi au murit din cauza silicozei

O problemă cu adevărat serioasă a fost silicoza, dar asta în trecut, spun ei, în anii 1968-1970, când în minerit se perfora pe uscat. Constantin Prahuza povesteşte că la vremea aceea, în 4-5 ani de mină făceau silicoză şi erau gata: ”Au murit familii întregi de silicoză. Muscă, Săndenii, Prahuzenii, Muscanii, Sincărenii. Au fost şapte fraţi Maloş, erau veniţi aici din altă parte. În funcţie de cât erau de tineri, zăceau 3-4 ani acasă şi mureau. Cei tineri mureau mai repede, erau mai cruduţi. Mult mai mulţi mor de silicoză, nu de uraniu. Dacă rămân la Crucea mai au o şansă, la noi este un mediu conservativ, protejat de munţi. Aerul uscat, de ţară, îi omoară”.

Constantin Prahuza are 63 de ani. Pensionar de la galeria 18. A fost strungar la exploatarea de cupru de la Gura Humorului. Tatăl său a fost tot miner, artificier, în subteran, la Leşu Ursului. A murit în accident de mină când Constantin avea 6 ani. A mai avut 16 veri, Prahuzenii, care au murit toţi de silicoză. Cel mai în vârstă avea 46 de ani: ”Nici nu se ştia de silicoză pe atunci. Săndenii, Rusenii, Muscanii, vreo 60 de oameni au murit în 3-4 ani. Se spunea la comuna Crucea că era Valea Plângerii, prin anii ‘68-‘70”.

Cel mai viu argument că la Crucea nu se moare de la uraniu este Grigore Ciucă, de 87 de ani. A lucrat la galeriile 17, 18 şi 5 Moldova. Cu totul, 20 de ani lucraţi în mină, din care la IMR, 6 ani. Dulgher în subteran. A început cu un salariu de 720 de lei. A ieşit la pensie la 60 de ani, în 1988, cu 3.785 de lei. Acum are 1.550 de lei pensie. Este născut la Piatra Neamţ, la mină a venit după armată şi aici a rămas. Nu s-a îndepărtat de Crucea decât o singură dată, când a fost cu bilet de la întreprindere în staţiune, la Eforie. Are doi băieţi, amândoi pensionari de la mină. Ei au lucrat numai la uraniu. ”Viaţa lungă ţine de om, de cum are grijă de el fiecare. Eu n-am fost obişnuit cu băutura. De fumat am încercat o dată, în armată. Îmi era foame şi am luat o ţigară. N-a mers. Toată viaţa am avut în buzunar bomboane şi ciocolată, iar acasă, carnea şi laptele nu mi-au lipsit. Şi am ajuns la 87 de ani”, spune mândru Grigore Ciucă.

 

”Dacă ajungi să te plictiseşti, ai terminat-o. E moarte curată să stai, să nu te mişti”

Stilul de viaţă adoptat este secretul, confirmă şi Vasile Bîtcă. El are 62 de ani. Absolvent al facultăţii de Agronomie din Iaşi, în 1978, a lucrat 8 ani ca inginer agronom, iar din 1986 a venit la mină. Mai întâi vagonetar, în subteran, la uraniu. Pe urmă a făcut cursuri de miner şi artificier. ”Ca inginer agronom aveam 1.500 de lei salariu. Doi copii, nevastă-mea era economistă la fermă şi avea salariu 500 de lei. Aici am primit apartament de la IMR, salariu de 5.000 de lei. De zece ori salariul neveste-mii. Am două fete profesoare, una la Borca şi una la Crucea, dar amândouă locuiesc aici. Au mai fost cu studii superioare care au venit şi s-au făcut mineri. Profesori de matematică, unul de pe la zootehnie. De 14 ani sunt la pensie, după 15 ani de subteran. De 29 de ani sunt la Crucea. Am şi pământ aproape de Huşi, acolo merg şi fac agricultură. Dacă munceşti eşti acceptat foarte uşor oriunde. Pensia este de 20,5 milioane (n.r. - lei vechi), dar nu trăiesc din pensie. Anul trecut am făcut 50 de milioane de lei vechi din vânzarea hribilor. Din 15 mai până la 1 noiembrie am predat 1.000 de kg la centrul de colectare. E o plăcere să mergi la cules afine, la merişoare. E munte, linişte, frumos”, afirmă fostul agronom.

Potrivit lui, ”nu trebuie să mori de radiaţii, dă un prost cu maşina peste tine şi eşti gata”. Spune că la mină trebuie să fii prudent, atât în ceea ce priveşte securitatea muncii, cât şi cum îţi duci viaţa după ce ieşi din mină: ”De 18 ani nu mai fumez deloc. Mâncare bună, mişcare, sunt maestru în şah, joc şah online, cresc porci, păsări, merg la bureţi, împletesc ciorapi când stau la televizor. Am învăţat de la fete, împletesc şi legat la ochi sau pe întuneric. Dacă ajungi să te plictiseşti, ai terminat-o. E moarte curată să stai, să nu te mişti”.

De la interlocutorii mei mai aflu că circa 20-30% dintre foştii mineri au probleme cu alcoolul. Când se dădeau banii la mină erau pline drumurile de beţivi, mai ales cei din colonie, de la blocuri.

Oamenii din sat n-aveau timp să bea. Aveau acasă gospodării, pământ, animale de îngrijit. Şi cică spre băutură s-au aplecat mai ales femeile, că bărbaţii plecau la şut şi ele n-aveau ce face, se apucau de băut. Băutura, grija gospodăriei sau o slujbă se pare că au fost singurele alternative pentru soţiile minerilor, care nu au nici ele o viaţă uşoară.

 

Soţiile minerilor

Adela Lupescu este frizeriţă. Soţie de miner. Soţul ei era student la matematică la Iaşi, în 1987, în anul II. După mişcările studenţeşti, a încercat să se întoarcă la facultate, dar nu s-a putut. Era din Ciocăneşti, aşa că a venit la Crucea. A cunoscut-o pe Adela, s-au căsătorit şi au rămas în sat. ”Mult a stat la poarta IMR-ului până l-au angajat. A fost primul miner din familie, sperăm că şi ultimul. Unicul nostru fiu a emigrat la 23 de ani în Olanda. Soţul spunea mereu că e greu şi mizerie, dar eu n-am fost niciodată să văd. O superstiţie a minerilor zice să nu-ţi duci niciodată femeia în subteran”.

Sofia Mazda este văduvă de miner. Soţul i-a murit în 1988, în urma unui accident de tren. A rămas văduvă la 31 de ani, cu patru copii. Cel mai mic avea un an şi 8 luni când şi-a pierdut tatăl. Astăzi, toţi băieţii sunt la muncă în străinătate, numai fiica Sofiei este acasă. Şi chiar dacă îi este greu cu fiii plecaţi, în mină nu i-ar vrea. Deşi, ne spune, nu crede că uraniul afectează sănătatea. Şi soţului ei, fost lăcătuş mecanic în subteran, ”îi mai cădea părul, îi cădeau dinţii”, dar ”nu cred că de la uraniu”.

La deschiderea exploatării de uraniu, localnicii nu s-au înghesuit să se angajeze. Astăzi, când activitatea s-a redus la o treime din ce era în vremurile bune, mina a devenit singura alternativă la o slujbă decentă pentru săteni. Un tânăr din Crucea ne spune că sunt foarte mulţi asemenea lui, care ar vrea să se angajeze la mină, dar se vorbeşte de şpăgi de 2.000-3.000 de euro. ”Sunt o grămadă de băieţi din sat care s-ar angaja, dar văd că preferă să-i aducă din alte parte, cu autobuzele. Sunt pensionari care nu vor să iasă, să lase locurile libere la ăştia mai tineri, şi jegosul ăsta de stat permite. O să mă duc în străinătate să lucrez, măcar ştiu că nu mă mai freacă ăştia”, spune cu năduf. Îl întreb şi pe el dacă nu îi este frică de radiaţii. ”Cică cei care vin din altă parte sunt mai expuşi. Noi, cei de aici, nu. Şi dacă pleacă din Crucea se cam gătesc. Au mai murit din sat şi mai tineri, dar nu ştiu dacă de la uraniu. Nu-i drept să se spună că se moare de la uraniu. Se exagerează. Spun aşa numai ca să închidă mina. Sunt atâţia pensionari care trăiesc bine mersi”, a fost răspunsul lui. ”Peste tot se moare”, mai completează.

Merg în cimitirul vechi ”Sfinţii Constantin şi Elena”, unde biserica s-a reconstruit în 2011, după ce a ars. Aici sunt mormintele familiilor care au întemeiat satul: Prahuza, Sandu, Panaite, Rotundu...

Majoritatea lucrau la mină, până s-a aflat de silicoză. Aici sunt şi cei 16 veri ai tatălui viceprimarului, toţi morţi de silicoză. Din spatele bisericii se zăreşte al doilea cimitir, mult mai mare, care poartă numele sfinţilor Mihail şi Gavriil.

Din cimitir se văd şi cele două dealuri care ascund bogăţiile ţării. În stânga uraniul şi în dreapta cuprul. Şi casele frumoase, de oameni gospodari. Şi drumurile comunale, toate betonate, lucrări făcute cu fonduri europene. 

În 2015, Crucea mai are 2.159 de locuitori. În mină lucrează circa 700 de oameni. Până în 1990 erau mult peste 3.000 de locuitori. În cele două cămine de nefamilişti stăteau şi cinci în cameră. În 1997 a plecat primul val, cu trei, patru salarii compensatorii. Prima păcăleală. 

 

Zăcământul de la Crucea este în curs de epuizare

Strategia Energetică Naţională (SEN) pentru perioada 2015-2035, lansată în dezbatere publică din decembrie 2014 până în 10 ianuarie 2015 de Departamentul pentru Energie, arată că CNU are în vedere construcţia unei noi capacităţi de prelucrare şi rafinare a uraniului, cu tehnologii avansate, în plan fiind zăcământul uranifer Tulgheş-Grinţieş.

”În prezent, singura exploatare de uraniu activă în România este localizată în judeţul Suceava şi asigură producţia de minereu uranifer prin exploatarea a două structuri mineralizate, respectiv Crucea şi Botuşana. Cu o vechime în exploatare de 26 de ani, zăcământul Crucea-Botuşana este în curs de epuizare. În perspectivă, CNU are în vedere atragerea în circuitul economic a unui nou perimetru din zona Carpaţilor Orientali, zăcământul uranifer Tulgheş-Grinţieş. În acest context, există posibilitatea construirii unor noi capacităţi de prelucrare şi rafinare, cu tehnologii avansate, care să asigure creşterea gradului de recuperare a uraniului şi reducerea costurilor de producţie”, se notează în documentul citat.

Potrivit acestuia, resursele naţionale de uraniu şi stocurile de concentrate tehnice aflate în diverse stadii de rafinare şi depozitate la Platforma Feldioara asigură necesarul de materie primă pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar reactoarelor 1 şi 2 de la Cernavodă pe întreaga durată tehnică de exploatare a acestora. În prezent, necesarul de combustibil nuclear pentru Unităţile 1 şi 2 este asigurat din producţia internă prin exploatarea şi prepararea minereurilor uranifere provenite din zăcămintele autohtone şi prin prelucrarea concentratelor tehnice de uraniu din stocul de siguranţă şi consum.

România nu exportă minereu, concentrate tehnice de uraniu sau pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu şi nici combustibil nuclear sub formă de fascicule sau altă formă. Combustibilul nuclear sub formă de fascicule este fabricat exclusiv în România, prin prelucrarea pulberii sinterizabile de dioxid de uraniu produsă, de asemenea, în România. La ora actuală, ţara noastră nici nu importă uraniu pentru fabricarea pe scară industrială a combustibilului nuclear. Licenţa de exploatare a zăcământului de la Crucea-Botuşana a fost prelungită, în aprilie 2015, până în aprilie 2019. Dacă până atunci nu se deschide exploatarea de la Grinţieş, este greu de crezut că România nu va ajunge la importuri pentru a menţine centrala de la Cernavodă. Termenul pentru finalizarea revizuirii strategiei energetice a României este luna mai 2015. Cea actuală a fost adoptata în 2007 şi este valabilă până în anul 2020.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Prizonierii uraniului.
 Vizualizări articol: 7456 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.78/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.8 din 18 voturi
Prizonierii uraniului4.8518

Shopping City Suceava
LaStrada - Incaltaminte - Piele - Blanuri - Accesorii
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Bravo trimis de
(19 mai 2015, 09:42:49
Frumos articol. Documentat si la obiect. Felicitari autorului.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Toyota - Programul Rabla 2020
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei