Cine L-a văzut pe Dumnezeu?

„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi cel căruia voieşte Fiul să-i descopere. Atunci, întorcându-Se către ucenici, de o parte, a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! Căci zic vouă: Mulţi proroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, dar n-au auzit.” (Luca 10, 22-24)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, omilia 15, 1, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (2016), vol. 15, pp. 149-151

„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată (Ioan 1, 18). De unde a ajuns evanghelistul la această concluzie? După ce a arătat superioritatea darurilor lui Hristos – pentru că diferenţa dintre acestea şi cele rânduite de Moise este nemăsurată -, vrea acum să spună care este pricina întemeiată a acestei deosebiri. Moise, de vreme ce era slujitor, a săvârşit lucruri mai umile. Hristos însă, fiind Stăpân şi Împărat şi Fiu al Împăratului, ne-a adus daruri mult mai mari, pentru că este mereu împreună cu Tatăl şi Îl vede neîncetat. De aceea a adăugat această afirmaţie: Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată.

Deci ce vom spune atunci despre Isaia, care strigă cu glas puternic: L-am văzut pe Domnul şezând pe scaun înalt şi măreţ (Isaia 6, 1)? Ce vom spune despre Ioan, care a mărturisit despre el: A zis acestea atunci când a văzut slava Lui (Ioan 12, 41)? Ce vom spune de Iezechiel? Căci şi el L-a văzut şezând pe Heruvimi (Iezechiel 10, 18). Dar despre Daniel? Căci şi el zice: Cel vechi de zile a şezut (Daniel 7, 9). Dar despre Moise însuşi, care spune: Arată-mi slava Ta, ca să Te văd limpede (Ieşirea 33, 18)? Iar Iacov de aici şi-a luat numele, atunci când a fost numit Israel, căci Israel înseamnă: Cel care Îl vede pe Dumnezeu (Facerea 32, 28). Şi sunt şi alţii care L-au văzut.

Deci cum a spus Ioan că pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată? Este limpede că toate cele (de mai sus s-au petrecut) ca urmare a unei îngăduinţe a Lui, şi nu a fost vorba de vederea fiinţei în sine. Dacă ar fi văzut firea însăşi (a lui Dumnezeu), nu ar fi văzut-o fiecare în chip diferit. Aceea, fiind simplă, fără formă, necompusă, necircumscrisă, nu stă jos sau în picioare şi nici nu umblă, pentru că toate acestea sunt funcţii ale trupurilor. Numai El singur ştie cum este aceasta (în Sine).

(...) Aşadar, numai Fiul şi Duhul Sfânt Îl văd. Căci cum ar putea firea creată, oricare ar fi ea, să-L vadă pe Cel necreat? Dacă nu putem vedea limpede nici măcar Puterile netrupeşti, care sunt create (lucru care s-a vădit adesea în cazul îngerilor), cu atât mai mult (nu putem vedea) Fiinţa netrupească şi necreată. De aceea şi Pavel zice: Pe Care nu L-a văzut nici un om şi nici nu poate să-L vadă (I Timotei 6, 16).” (Ziarul Lumina)