Mircea Radu IACOBAN

Am găsit, odată, la Muzeul Oului de la Vama, ctitorit de fostul meu coleg de liceu Orşivschi, o veche fotografie a unui strămoş de-al lui emigrat peste ocean, făcută în America, la începutul secolului trecut, într-un „studio foto”, cum lucrau „pozarii” pe atunci. Ceva mi-a sărit imediat în ochi: draperia, mobilierul, vaza de flori alcătuiau un decor pe undeva cunoscut. L-am regăsit aidoma în fotografia bunicului Haralambie, tot pe-atunci făcută şi tot în America: doar floarea era alta, semn că s-au pozat în anotimpuri diferite. Ce întâmplare! Doi bucovineni care nu s-au cunoscut niciodată în ţară (poate, cine ştie, peste ocean s-or fi întâlnit) au ales acelaşi fotograf pentru a lăsa urmaşilor o urmă a trecerii prin astă lume ce nu i-a răsfăţat niciodată, în pofida bastonului aristocratic cu măciulie de argint care, sunt sigur, era de împrumut, făcând parte din inventarul „studioului”. Emblematic pentru destinul familiei, că şi mama s-a pozat într-un „studio foto” arborând un mantou alb de blană împrumutat de naşa Violeta… Care-i adevăratul izvor bucovinean din care s-au tras şi apoi s-au risipit Iacobanii n-am aflat niciodată. Odată, de mult, prima mea Dacie şi-a înfundat amarnic jigloarele, după care şi-a „împuşcat” platinele într-o pustietate sub Giumalău. Intrasem pe la Valea Putnei, şi m-am poticnit taman la răscrucea vegheată de indicatorul „Drum forestier Iacoban”. Să vezi şi să nu crezi!! Deşi se însera şi nu mai aveam putere să tot suflu în jigloare, nu m-am alarmat: eram, ca să zic aşa, acasă, m-o ajuta cumva râul, ramul. A trecut, până la urmă, un camion cu buşteni – ultimul, că era vineri seara. Mi-am zis că-l impresionez pe şofer spunându-i că un Iacoban a rămas în pană pe drumul Iacoban. De remorcat, m-a remorcat, nu înainte de a întreba suspicios şi morocănos „nă-i fi şi dumneata unul de-ăia cu retrocedările?” Poftim, numai la asta nu mă gândisem! Într-adevăr, poate pe aici era zona-vatră a unei familii pe cât de vechi, pe atât de modestă în performanţele ascensiunii sociale. Să zicem c-a dat trei parlamentari: pe Ion Iacoban în perioada interbelică, pe subsemnatul... postbelic, când Parlamentul numai Parlament nu era, şi pe un Sorin Iacoban în zilele noastre, al treilea deputat din cimotie. Singura prestaţie a deputatului Ion Iacoban rămasă în cronici (vezi „Discursuri parlamentare”, Iaşi, 1996, p. 367) a constat în următoarea întrebare, pusă în plen la 28 mai 1930: „Domnule Cuza, vă rog să-mi spuneţi cu ce se deosebeşte alcoolul produs de jidani de alcoolul produs de creştini?” (cum bănuiţi, polemiza cu antisemitul A.C. Cuza). Cel de al doilea parlamentar Iacoban n-a izbutit decât să... tacă: nici un cuvinţel de-a lungul a două legislaturi. Ceea ce azi, evident, pare reproşabil; în anii `70, purta alte semnificaţii – vorba lui Grigore Vieru: „Să taci atunci, tot în limba ta.” Un Toader Iacoban a fost primar la Vatra Dornei în 1840. Cel mai vechi document în care am găsit menţionat numele familiei, din sec. XVII, este semnat de „Gherasim Pindelea, vornic”. Vorba vine Pindelea, fiindcă, de fapt, vornicul îşi scria numele de familie cu z în loc de n, fără ca asta să-i pară... atentat la bunele moravuri. Se pare că adevărata vatră a familiei Iacoban nu poate fi alta decât aceea din Țara Dornelor, marcată semnificativ prin toponimicul Iacobeni. De pe acolo vor fi pornit, spre a se risipi în lume, ajungând, precum bunicul meu Haralambie, tocmai în Lumea Nouă. Emigrantul n-a izbutit nici acolo cine ştie ce, câtă vreme i-am aflat cu greu mormântul în parcela săracilor dintr-un cimitir canadian (Montreal, 2002). Dacă intri pe „history” la Google, găseşti menţionaţi în ultimii 20 de ani pe actorul Radu Iacoban, (care-mi face mari necazuri pe internet, unde-s încadrat între televizionistul Mircea Radu şi actorul Radu Iacoban tustrei avem parte şi de atribuirea unor isprăvi care, de fapt, aparţin celorlalţi). În memoria electronică mai afli un Const. Iacoban care se bătea cândva pentru şefia PSD Neamţ, o Elena Iacoban, dornică să facă prozeliţi pentru baptişti, un Nicuşor I., proprietar (o mai fi şi acum?) de întreprindere mică la Cajvana (zero lei patrimoniu, zero cifră de afaceri...), o cercetătoare dr. Carmen I., un Ilie, văr drept, decedat, ctitor de săli de sport pe la Darabani - şi tot aşa înainte, nimic realmente performant. Totuşi, o surpriză: peste 600 de Iacobani în listele de la „Radaris Comprehensive People”, apoi cinci familii Iacoban în SUA şi şase în Canada (de toate fiind desigur vinovat şi bunicul Haralambie Iacoban, devenit, peste ocean, în SUA şi Canada, Harry Jakob – doar a făcut 11 copii la Comăneşti - Suceava!). Fără a purta un nume prea răspândit în România, familia a „puit”, s-a răspândit, s-a desprins de matricea montană, s-a emancipat, ieşind dintr-un ruralism încăpăţânat (taică-meu a făcut Facultatea de Drept îmbrăcat în costum naţional bucovinean), fără a înscrie cine ştie ce mari isprăvi în cronici şi-n toponimie mai mari decât... „drumul forestier Iacoban”. Cu mare bucurie aştept corecturi şi, mai ales, completări: poate, cine ştie, pe aiurea s-or afla şi alte temeiuri, purtătoare de concluzii mai optimiste.