Bucuria credinţei ca remediu al indiferenţei

Trăim într-o lume în care simptomele secularismului, individualismul, egoismul şi indiferenţa tind să devină ceva obişnuit pentru omul contemporan. O plimbare obişnuită prin aglomeraţia din marile centre urbane îţi descoperă multe chipuri însingurate, frământate şi aproape deloc interesate de ceea ce se întâmplă în jur. Din această perspectivă societatea contemporană trăieşte un paradox. Deşi trăim într-o eră a exploziei informaţionale care oferă numeroase instrumente ce facilitează comunicarea între semeni, cu toate acestea tendinţa este de izolare şi de creştere a indiferenţei.

Această realitate pare firească într-o societate bazată pe o economie de tip concurenţial, în care unul dintre principiile de bază este acela că trebuie să fii cel mai bun în domeniul tău fără să îţi pese prea mult de ceilalţi membri ai comunităţii căreia şi tu îi aparţii. În acelaşi timp, valorile autentice (adevărul, binele, dreptatea) care trebuie să reprezinte fundamentul solid al oricărei societăţi, promovate în societate de Biserică de 2.000 de ani, tind să fie înlocuite cu falsele valori (goana după avere, plăcerea, libertinajul etc.). Singurele momente de efuziune sufletească pentru solidaritate în comunitate se manifestă în general la marile sărbători creştine şi, eventual, cu prilejul unor campanii de ajutorare a semenilor în urma unor calamităţi naturale.

Uneori, astfel de atitudini se constată la acei credincioşi care încearcă să-şi justifice neparticiparea la Sfânta Liturghie sau, altfel spus, indiferenţa religioasă printr-o credinţă personală (bine cunoscutul refren „am eu credinţa mea“) manifestată sporadic.

În acest context, misiunea Bisericii în societate are un rol esenţial, iar pastoraţia preotului în comunitatea parohială este determinantă. Biserica parohială trebuie să fie un centru de credinţă comunitară şi spiritualitate autentică, de educaţie în spiritul valorilor autentice, de activitate social-filantropică permanentă, de coeziune între membrii comunităţii, de identificare şi stimulare a copiilor şi tinerilor cu diverse aptitudini (muzică, teatru, desen, pictură etc.), de prevenire şi combatere a unor situaţii nedorite în nici o comunitate (destrămarea familiilor, abandonul şcolar, alcoolismul, consumul de droguri, alte dependenţe).

Suntem deja în perioada Triodului, iar peste două săptămâni intrăm în Postul Mare. În această călătorie spirituală de pregătire duhovnicească pentru sărbătoarea Învierii Domnului avem din nou şansa unei profunde introspecţii personale. Suntem ajutaţi foarte mult în acest sens de programul liturgic duhovnicesc şi de tema propusă spre meditaţie în fiecare săptămână din Sfântul şi Marele Post. Participarea constantă la Sfânta Liturghie şi alte sfinte slujbe, Spovedania şi Împărtăşania mai deasă în timpul postului, rugăciunea, meditaţia, lecturile ziditoare de suflet, toate integrate într-un program de folos comunităţii parohiale, au darul de a contribui la (re)descoperirea bucuriei credinţei, ca stare autentică a relaţiei cu Dumnezeu şi semenii şi ca remediu al individualismului şi indiferenţei.

(Pr. Constantin STOICA, sursa: Ziarul Lumina)