Unirea Bucovinei cu România

Unirea Bucovinei cu România reprezintă actul istoric prin care poporul român din Bucovina, prin elitele sale conducătoare, a decis reunirea pentru vecie cu Țara Mamă România. Cu unanimitate de voturi, Congresul General al Bucovinei a hotărât unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul Românieipe data de 15/28 noiembrie 1918.

Bucovina,Țara de Sus a Moldovei, Țara Scaunelor de Domnie, este încorporată samavolnic Imperiului Habsburgic (austriecilor) din 1774 („de facto”; iar „de jure” în urma convenției dintre turci și austrieci din 26 aprilie/7 mai 1775), când acesta o obținuse prin intermediul mitelor ambasadorului său la Istanbul, Franz Maria Thugut, de la Imperiul Otoman. La 4 martie 1849, se obține un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef se adăugă și acela de Mare Duce al Bucovinei. Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întrunește pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei instituții erau reprezentate toate minoritățile, iar românii dețineau majoritatea. Președintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel mareșal al Bucovinei.

În ciuda afluxului de migranți încurajat sub stăpânirea austriacă, românii au continuat să rămână cel mai important grup etnic din provincie până în 1880, când ucrainenii i-au depășit în proporție de 5:4. Conform recensământului din 1880, existau 239.690 de ruteni și huțuli, adică circa 41,5% din populația regiunii, urmați de 190.005 români, adică 33%, un procent care a rămas neschimbat până la Primul Război Mondial.

Sub stăpânirea austriacă, Bucovina era o provincie relativ mixtă etnic: predominant românească în sud, predominant ucraineană (sau ruteană, așa cum se menționa în înscrisurile din Imperiu) în nord, cu un mic număr de țărani secui, slovaci și polonezi, precum și un procent de târgoveți germani, polonezi și evrei.

În 4/17 august 1916, Ionel Brătianu stabilește cu Franța, Regatul Unitși Rusiaun tratat secret în care se promit României Transilvania, Banatul și Bucovina.În decursul lunii noiembrie 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, în timp ce Austro-Ungaria se recunoaște înfrântă pe data de 3 noiembrie, româniiși ucraineniidin Ducatul Bucovinei revendică simultan unirea ținuturilor unde erau majoritari, cu Regatul României și, respectiv, cu nou proclamata Republică populară Vest-ucraineană, frontiera fiind în negociere deoarece ambele comunități revendicau orașe importante precum Cernăuți, Rădăuți sau Siret.

Pe 12/25 octombrie 1918, la Cernăuți a fost înființat Comitetul Regional Ucrainean, avându-l președinte pe Omelian Popowicz, cu scopul de a reprezenta Bucovina în Rada Națională Ucraineană. Pe 19 octombrie/1 noiembrie 1918, la Liov (Galiția), Rada Națională Ucraineană a proclamat Republica Populară a Ucrainei Occidentale. Noul stat revendica și partea de nord-vest a Bucovinei, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret.^[a][2]

În replică, pe 14/27 octombrie 1918, la inițiativa lui Sextil Pușcariu, la Cernăuți a fost convocată o adunare națională română numită „Adunarea Constituantă”, care, sub președinția fruntașului Dionisie Bejan, a ales un Consiliu Național format din 50 de membri din toate județele și păturile sociale, avându-l în frunte pe Iancu Flondor.

Pe 21 octombrie/3 noiembrie, Comitetul Regional Ucrainean a organizat o amplă adunare publică la Cernăuți care a cerut ca Bucovina să fie alipită Ucrainei și, pe 24 octombrie/6 noiembrie, a preluat „de facto” puterea în partea de nord a Bucovinei, inclusiv în orașul Cernăuți, în timp ce „de jure” Bucovina era încă sub autoritatea guvernatorului austriac Joseph Etzdorf.

La 24 octombrie/6 noiembrie 1918, comisarii naționali ucrainean Omelian Popowicz și român Aurel Onciul, primul ales de Comitetul Regional Ucrainean, al doilea auto-proclamat, au semnat un acord cu privire la împărțirea Bucovinei, deși Onciul nu era împuternicit în acest sens de Consiliul Național Român din Bucovina. Guvernul ucrainean a dispus ocuparea Palatului administrativ din Cernăuți de către milițiile ucrainene, iar reprezentanții Radei Naționale Ucrainene l-au somat pe guvernatorul austriac Joseph Etzdorf să le predea puterea administrativă în teritoriile ucrainene din Bucovina, precum și în orașul Cernăuți. Guvernatorul a cedat în fața forței și a semnat un proces-verbal prin care trecea puterea administrativă în Bucovina către Omelian Popowicz și Aurel Onciul, iar Popowicz a fost ales președinte al părții ucrainene a Bucovinei.

Pe 29 octombrie/11 noiembrie, la solicitarea Consiliului Național Român, Divizia 8 Română condusă de generalul Iacob Zadik a intrat în Bucovina „pentru a ocroti viața, avutul și libertatea locuitorilor de orice neam și credință împotriva bandelor de criminali care au început opera lor de distrugere”, conform proclamației generalului.

La 15/28 noiembrie, Consiliul Național Român convoacă Congresul General al Bucovinei, care a votat în unanimitate, cu sprijinul majorității reprezentanților germaniși polonezi, unirea cu România:

„După sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul la libera hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdile dezrobirii noastre. De aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Țării și fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României.”

Majoritatea reprezentanților ucraineni și evrei bucovineni au refuzat să participe la ședința Congresului General al Bucovinei, pe care îl socoteau nereprezentativ.

Alianța pentru Unirea Românilor Suceavacu prilejul Zilei Bucovinei aduce un omagiu poporului român din Bucovina și făuritorilor Unirii Bucovinei cu România, care au știut, luminați de Dumnezeu, să-și construiască un crez național și creștin pe care să-l urmeze cu consecvență împotriva tuturor împotrivirilor Marilor Puteri regionale și să-l impună conștiinței românești ca un sfânt ideal pentru totdeauna. Toate drepturile românilor din Bucovina sunt scrise cu litere de foc și de aur în Proclamația Congresului General al Bucovinei și ele rămân valabile și astăzi, la mai bine de 100 de ani, deși ulterior Pactul Ribbentrop-Molotov, nazisto–sovietic, a sfâșiat Bucovina în două. Dreptul internațional și dreptul nostru național vor vorbi întotdeauna despre rostul existenței Bucovinei întregi ca cetate cultural-creștină europeană, între Orient și Occident. AUR felicită și susține astăzi românii din nordul Bucovinei, pentru lupta consecventă cu care slujesc acest sfânt ideal.

La mulți ani, Bucovina, la mulți ani, România întregită!

Departamentul de Comunicare și Media al partidului AUR - Suceava