miercuri, 15 mar 2023 - Anul XXVIII, nr. 61 (8285)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9692 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5468 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   14 imagini |   ø fişiere video

Investiție

Centrul de pregătire a pompierilor de la Siret, inaugurat de ministrul Lucian Bode, șeful DSU, Raed Arafat, și șeful IGSU, gen. Paul Iamandi

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Noul centru de pregătire a pompierilor militari din Siret a fost inaugurat, marți, de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat dr. Raed Arafat, și de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general Dan-Paul Iamandi, în prezența autorităților județene și locale și a omologilor din Regiunea Cernăuți și din Ivano-Frankivsk. De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţii constructorilor, ai firmelor General Construct și Loial Impex SRL. Ministrul Bode a declarat că acest centru este destinat pregătirii în comun „cu prietenii ucraineni”, așa cum cel de la Iași, inaugurat în luna ianuarie a acestui an, este destinat pregătirii împreună cu „partenerii, prietenii și frații noștri din Republica Moldova”. Bode a precizat că în etapa următoare se vor face certificarea centrului de la Siret și omologarea celui de la Iași și estimează că în luna mai la Siret vor ajunge primii cursanți români și ucraineni.

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, col. Costică Ghiață, a arătat că poligonul de la Siret este al doilea de acest gen din țară, după cel de la Iași, și „asigură pregătirea la cele mai înalte standarde” a personalului care execută misiuni de cercetare și evaluare CBRN (Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară), stingere, acordare de prim ajutor calificat și descarcerare, căutare și salvare din medii ostile vieții, precum și altor structuri operative. Poligonul are o suprafață de 16.430 mp și a costat 27,191 milioane de lei, investiție finanțată de Uniunea Europeană, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, Programul Operațional Comun România - Ucraina 2014-2020, în cadrul proiectului BRIDGE.

După discursurile oficialităților și scurta slujbă de sfințire a centrului de antrenament, oficiată de preoții militari, col. Ghiață a acordat „Placheta de Onoare” a ISU „Bucovina” Suceava ministrului Bode, secretarului de stat Arafat și inspectorului-șef Iamandi.

„Casa de Foc”, „Containerul de Foc”, labirintul de antrenament, machetele „autoturism”, „cisternă”, flashover și backdraft au fost prezentate de pompierul Bogdan Popovici, formator în cadrul centrului de antrenament și pregătire de specialitate Siret, care a coordonat și aplicațiile practice prezentate oficialilor guvernamentali. Bogdan Popovici este fiul colonelului Sorin Popovici, care a avut o contribuție esențială la înființarea primului poligon de pregătire multifuncțional de la Siret.

Noul poligon mai cuprinde un pavilion administrativ, cu 3 săli de pregătire/instruire teoretică; 4 birouri; spații pentru cazare (16 dormitoare a 2-4 locuri, cu baie proprie); 15 spații pentru depozitare și întreținere echipament și materiale de instruire; sală de mese; grupuri sanitare; un spațiu de recreere; spații pentru gararea autospecialelor la parterul clădirii (3 boxe); lift pentru transport materiale; generatoare electrice cu automatizare pentru asigurarea de rezervă a alimentării cu energie electrică. Heliportul bazei de antrenament ocupă o suprafață de 400 mp, cu sisteme de balizaj, alimentare cu energie electrică și rezervor de combustibil pentru elicoptere.

Dacă la poligon totul este nou și strălucește, drumul de acces către acesta, de pământ acoperit cu pietriș, este sub orice critică. Primarul din Siret, Adrian Popoiu, a declarat că strada este în responsabilitatea administrației locale, dar nu va fi asfaltată până când ACET nu finalizează lucrările de extindere a rețelei de apă și canalizare în zonă. 

În cadrul proiectului finanțat prin Programul Operațional Comun România - Ucraina 2014-2020, pe lângă investiția de la Siret a fost modernizat un centru de comandă în Regiunea Cernăuți, a fost elaborat un set comun de proceduri pentru situațiile de urgență din zona transfrontalieră și au fost achiziționate echipamente de intervenție. Prin antrenarea în comun a personalului pentru intervenția în situații de urgență, prin planuri și exerciții de cooperare se urmărește creșterea capacității de intervenție comună.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Centrul de pregătire a pompierilor de la Siret, inaugurat de ministrul Lucian Bode, șeful DSU, Raed Arafat, și șeful IGSU, gen. Paul Iamandi.
 Vizualizări articol: 684 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Centrul de pregătire a pompierilor de la Siret, inaugurat de ministrul Lucian Bode, șeful DSU, Raed Arafat, și șeful IGSU, gen. Paul Iamandi0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei