Educație

Flutur susține înființarea mai multor școli profesionale

Flutur susține înființarea mai multor școli profesionale
Flutur susține înființarea mai multor școli profesionale

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că România are nevoie de mai multe școli profesionale. Gheorghe Flutur a participat ieri la deschiderea anului la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Suceava, apreciind faptul că la finalul cursurilor, elevii acestei unități de învățământ reușesc să deprindă o meserie. „Am vrut să particip aici la deschiderea anului școlar și pentru că această unitate, din punct de vedere financiar, este subordonată Consiliului Județean. Și am venit să vă spun «Doamne ajută!» la început de an școlar și să vă urez mult succes”, a spus Flutur.
El a precizat că instituția pe care o conduce a asigurat finanțarea a tot ceea ce înseamnă funcționarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă, adăugând că această unitate este autorizată din punct de vedere sanitar-veterinar, funcționând legal din toate punctele de vedere. Mai mult, Flutur a spus că Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Suceava a obținut evaluările cele mai bune și din partea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. „Aici copiii învață într-o școală serioasă, o școală profesională de calitate și mi-aș dori ca în România să avem multe școli profesionale. Eu cred că noi undeva am greșit atunci când am cam eliminat școlile profesionale în ultimii ani și, dacă vă uitați, termini un liceu, o facultate sau două, și nu ai o meserie de bază. Aici, la dumneavoastră, pleci măcar cu o diplomă, cu o meserie de bază, fie că vorbim de domeniul lemnului, textil, pielărie sau mecanică”, a precizat șeful administrației județene.
Gheorghe Flutur a apreciat faptul că la absolvire, elevii acestei școli au o meserie de bază, ceea ce reprezintă un câștig pentru întreaga viață. „Așa cum observați, o meserie începe să fie din ce în ce mai căutată. Și eu sper că va veni ziua în care România va prețui mai mult muncitorii, cei care au o meserie de bază. E important că după patru ani de zile aveți o meserie de bază. De aceea eu cred că e o alegere bună cea pe care ați făcut-o”, a fost mesajul lui Gheorghe Flutur pentru elevii acestei unități școlare.
Președintele CJ Suceava a amintit că Centrul de Școlar de Educație Incluzivă are peste 600 de elevi, peste 130 de cadre didactice și mai multe ateliere de meserii, precizând că instituția pe care o conduce va rămâne în continuare în parteneriat cu această școală.
Gheorghe Flutur a precizat că, din nefericire, fondurile alocate pentru anul acesta nu asigură finanțarea școlilor speciale pentru ultima lună din 2017, însă și-a exprimat speranța că în final vor fi găsite soluții pentru rezolvarea acestei probleme.

Recomandări

Carduri de 500 de lei pentru preșcolari și elevi nevoiași, și în acest an școlar. Vezi când se depun cererile

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Înscrieri la Logiscool Suceava: robotică, programare și competențe digitale, pentru copiii între 6 și 18 ani