Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 22 sep 2016 - Anul XXI, nr. 222 (6335)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Nepăsare criminală

La 35 de ani, i-a recidivat un cancer operat în Bucureşti, medicul care a efectuat intervenţia nespunându-i că are nevoie în continuare de tratament

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O femeie de doar 35 de ani, mamă a trei copii, a ajuns, luni, în stare foarte gravă în Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu o recidivă a unui cancer operat şi netratat la Institutul Oncologic din Bucureşti.

Directorul medical al spitalului, doctorul oncolog Doina Ganea-Motan, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, că pacienta diagnosticată cu cancer ovarian operat în aprilie la Institutul Oncologic Bucureşti nu a fost tratată mai departe ”din lipsă de comunicare între echipa de acolo şi pacientă şi familia acesteia”. Femeii i s-a făcut la Bucureşti biopsie, dar rezultatul a rămas undeva într-un sertar din spitalul din Capitală.

Pacientei, care este dintr-un sat din judeţul Suceava, ”nu i s-a comunicat că trebuie să vină după examenul histopatologic”. ”Nu există la nivel naţional o formă de comunicare statuată pentru examenul histopatologic pentru că nu întotdeauna deplasările sunt uşor de suportat de pacient sau de familie. Nici ea n-a ştiut că trebuie să facă acest lucru, dar nici nu este o procedură prin care să se comunice examenul histopatologic, dacă intervenţia chirurgicală s-a efectuat într-o clinică sau spital extrateritorial domiciliului”, a arătat dr. Ganea-Motan.

Și astfel, din aprilie până în data de 19 septembrie, pacienta nu a urmat nici un tratament, iar luni s-a internat cu sindrom anemic sever în secţia Oncologie a Spitalului de Urgenţă Suceava, unde i s-a descoperit o nouă tumoră la nivelul intestinului gros.

 

O procedură modernă disponibilă la Spitalul de Urgenţă a rezolvat pe moment problema

Dr. Ganea-Motan a declarat că, în perioada evaluării, leziunea de la nivelul intestinului a devenit simptomatică prin sângerare, ”sângerare atât de masivă încât n-am putut-o controla”, singura procedură care şi-ar fi putut dovedi eficienţa fiind una de radiologie intervenţională.  Cel care a efectuat-o a fost dr. Mihai Creţeanu jr., care prin chemoembolizare selectivă la nivelul arterelor iliace interne şi ramurei rectale din artera mezenterică a reuşit să oprească sângerarea. Metoda constă în  infuzia la nivelul formaţiunilor tumorale a anumitor substanţe chimioterapice amestecate în anumite doze şi secvenţialitate urmate de embolizare, adică ocluzia sau astuparea vaselor de sânge pe care s-a lucrat pentru un mai bun efect terapeutic.

În paralel, biopsia efectuată la Suceava a arătat că noua tumoră este o formă rară de recidivă a cancerului ovarian şi nu o a doua localizare.

Deocamdată, pacienta a trecut de pericolul şocului hemoragic, care era aproape iminent, se află internată la Terapie Intensivă şi urmează a fi transferată la o clinică unde există o echipă experimentată în această secţiune a chirurgiei oncologice, probabil Spitalul Clinic ”Sfânta Maria” sau Fundeni, unde va fi acceptată.

”Fără această chemoemblozare, care cu siguranţă nu se face în nici un alt spital judeţean, pacienta nu ar fi putut supravieţui pentru că nu aveam o metodă de control a hemoragiei”, a precizat dr. Ganea-Motan.

 

Nu există proceduri standard de comunicare obligatorie a rezultatelor proaste la analize

Întrebată care este prognosticul pentru această femeie, dr. Ganea-Motan a spus că este rezervat, chiar şi după aplicarea unui procedeu chirurgical ”extrem de radical şi pe care numai o echipă superprofesionistă îl poate realiza”. ”Neavând nici un fel de tratament postoperator (n.r. după prima operaţie) şi ajungând în această situaţie, chimioterapia care se va institui ulterior unui eventual tratament chirurgical radical nu va putea evita drama pe care o va dezvolta după o bucată de vreme, având şi un factor de risc al vârstei. Încercăm în disperare absolut orice pentru a mai face ceva pentru ea”, a subliniat medicul.

În ceea ce priveşte atitudinea medicilor din Bucureşti în cazul de faţă, directorul medical al Spitalului de Urgenţă Suceava a spus că astfel de situaţii apar deoarece în clinicile universitare, din cauza volumului mare de activitate şi a numărului redus de medici anatomo-patologi, perioada până la aflarea rezultatului examenelor histopatologice este mult mai mare decât la Suceava, de exemplu. Rezultatul poate ajunge la medicul de caz mult timp după ce pacientul a fost externat. Într-o ţară normală, cu un sistem medical sănătos,  medicul care a operat sau asistenta-şefă ar pune mâna pe telefon şi ar informa imediat pacientul sau medicul de familie al acestuia, ale căror date de contact se află teoretic în fişa medicală. În România, din păcate, nu se întâmplă aşa sau nu s-a petrecut astfel în cazul de faţă, nepăsarea dovedindu-se de-a dreptul criminală.

”Nu ştiu ce proceduri de comunicare are Institutul Oncologic şi nici nu ştiu să existe proceduri standard de comunicare, când comunici, cui comunici. În cazul acestei paciente, nu ştiu unde a stat rezultatul, dar la ea nu a ajuns”, a spus dr. Ganea-Motan, când a fost întrebată dacă spitalul din Bucureşti nu avea obligaţia să-i comunice pacientei rezultatul unei analize vitale. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La 35 de ani, i-a recidivat un cancer operat în Bucureşti, medicul care a efectuat intervenţia nespunându-i că are nevoie în continuare de tratament.
 Vizualizări articol: 13178 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.40/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.4 din 5 voturi
La 35 de ani, i-a recidivat un cancer operat în Bucureşti, medicul care a efectuat intervenţia nespunându-i că are nevoie în continuare de tratament2.455

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Lo-Gica trimis de
(22 sep 2016, 13:13:27
Daca ar fi locuit la mai multi pasi de spital , ar fi fost cu totul alta problema , nu? Sau la un pas ? Asta avea importanta capitala la o boala cronica...distanta

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei