Asociația Proiect Pro Europa

Se caută 20 de voluntari pentru proiectul „Laboratorul de învățare alternativă”

Asociația Proiect Pro Europa Vatra Moldoviței este în căutarea a 20 de voluntari care să se implice în proiectul „Laboratorul de învățare alternativă”, ce se va desfășura în cinci școli din comuna Vatra Moldoviței. Pe perioada a 10 luni, voluntarii vor fi implicați într-un program coerent, structurat și complex de învățare alternativă pentru copii și tineri (de tip mentorat profesori-elevi, tutoriat elevi-elevi și coaching), de dezvoltare personală și profesională și de stimulare a performanțelor școlare, centrat pe nevoile individuale de formare ale fiecărui copil, pe descoperirea abilităților și dezvoltarea competențelor europene.
„Activitățile vor fi de tip laborator, respectiv de învățare prin descoperire, care se bazează pe problematizare, investigare, cercetare, pe experiența directă și concretă, creativă. O învățare euristică ce urmărește să antreneze copilul în procesul instruirii, să-i arate cum să învețe, să-l ajute pentru învățarea ulterioară, să-l transforme treptat într-un «gânditor creativ»”, ne-au spus organizatorii.
Mai multe detalii puteți obține accesând www.hartavoluntariatului.ro. Persoanele interesate potaplica până pe 30 septembrie. Proiectul „Laboratorul de învățare alternativă” se va desfășura până pe 31 mai 2017.

Recomandări

Înscrieri la Logiscool Suceava: robotică, programare și competențe digitale, pentru copiii între 6 și 18 ani

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

Ultima filă a unei povești frumoase: finalul ediției a III-a a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii”

Lectură, creativitate și cultură: start la ediția a III-a a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii”