„Petru Rareş” Music Star: o încântare, nu doar o „cântare”

Duminica trecută, de pe la ora 17 şi până hăt, la ora începerii recitalului Real-ului Madrid (22 trecute fix), la discoteca Vox a avut loc ediţia a doua a unui veritabil eveniment mai mult decât muzical: concursul de interpretare „Petru Rareş Music Star”.

Structurat pe trei secţiuni (interpretare – gimnaziu, interpretare-liceu şi grupuri), concursul a adus pe scenă 20 de nume, fiecare având de interpretat fie câte o piesă românească şi una străină, fie compoziţii proprii. Am ascultat, aşadar, 40 de piese de toate genurile, de la hard şi grunge până la pop/disco, ba chiar şi soul ori country.

Nu doar eu, ci şi ceilalţi membri ai juriului (dintre care profesorul Marius Vrânceanu – T-jazz! – şi Bobby Stroe se numără printre cei cărora muzica le este nu, o a doua natură, ci chiar prima!) am observat, fără a fi neapărat un reproş, că piesele pe care majoritatea concurenţilor şi le-au ales sunt în general monotone (cel puţin la secţiunea a doua, zece din cele 12 au fost parcă scrise de acelaşi compozitor) şi mai ales melancolice, dacă nu de-a dreptul triste, ceea ce parcă nu „bate” cu exuberanţa specifică adolescenţei. Ar mai fi de spus şi că acolo unde s-a interpretat instrumental prestaţia a fost mai puţin convingătoare, avantajaţi fiind cei care au cântat cu negative, pe acestea sunetul fiind mai închegat, mai „profi”. Cât priveşte grupurile, chiar dacă Red Shadownu a excelat, obţinând doar locul 3, trebuie remarcat şi salutat cu drag faptul că au fost singurii din concurs care au prezentat compoziţii proprii, fapt cu atât mai notabil cu cât jumătate din membrii grupului sunt elevi în clasa a IX-a.

Ierarhia finală, la secţiunea 1, le-a avut pe podium pe următoarele: locul 3 – Cezara Adam (clasa a VI-a), locul 2 – Lizuca Sidoriuc şi Otilia Popesca (ambele cântând şi la chitară, şi vocal), iar câştigătoare, la fel ca anul trecut, a fost Sabina Panciuc din clasa a VI-a. Despre ea, mai pe larg, mai încolo. Secţiunea a doua: locul 3 – Andra Matei – clasa a XI-a, 2 – Bianca Ciubotaru (a XI-a; o voce perfect stăpânită şi excepţional de melodioasă), locul 1 revenindu-i deja confirmatei artiste Raluca Chiseliţă, o rockeriţă fără cusur şi o prezenţă scenică impecabilă. La grupuri, Red Shadow a prins doar locul 3, luând însă şi premiul de compoziţie, pe 2 s-a plasat Scamă (în ambele, ba şi la nepremiaţii The Curlies bătând excepţional la tobe Iulian Fodor, cel care, absolut meritat, a câştigat şi premiul de cel mai bun instrumentist) şi, în sfârşit, câştigătorii: Demisec, din rândul cărora am remarcat-o pe baterista (!!) Raluca Şutu, cea căreia eu personal i-am acordat punctajul maxim la categoria „cel mai bun instrumentist”. Tot Demisec a obţinut, şi tot meritat, premiul de popularitate.

Spuneam că voi reveni asupra numitei Sabina Panciuc, recidivista care, nu numai că şi-a dublat succesul de anul trecut de la categoria „piticuţi”, dar i-a bătut absolut pe toţi, anul acesta, cucerind trofeul suprem: Music Star „Petru Rareş”, ediţia 2011.

Ei bine, minunea blondă a fost din nou uluitoare, marele muzician Marius Vrînceanu (care o asculta în premieră) zicându-mi: „Dodo, n-am mai văzut şi n-am mai auzit aşa ceva! O iau să cânte cu noi, cu T-Jazz!”. Păi după aşa vorbe, eu ce să mai spun? Poate doar că Sabina va fi, peste nu mulţi ani, vocea supremă din muzica noastră. Mizez şi pe faptul că, dacă la 11-12 ani o poate modula şi o poate stăpâni aproape de perfecţiune, nici măcar naturala schimbare de voce nu îi poate afecta evoluţia decât în sens pozitiv. Nu cunosc nici măcar o singură cântăreaţă din România cu care să o pot compara. Îmi vin în minte doar Etta James pentru trăirea scenică şi Suzi Quatro ca look. Sabinuţo, să te ferească Domnul să nu te ţii serios de treabă!

În final, cuvenitele plecăciuni celui fără de care acest formidabil eveniment nu ar fi fost posibil: profu’ de Muzică. Se numeşte Cristi Doboş, iar elevii săi, şi nu numai, îl iubesc atât de mult, încât i-au stricat toată regia spectacolului, punându-i la urmă în braţe un tort. Aflaseră, pe căi doar de ei ştiute, că se apropie ziua lui. Închei şi eu cu un „La mulţi ani, Cristi!” şi cu cele mai bune gânduri pentru toţi artiştii care ne-au încântat în acest spectacol-concurs. Ei sunt un model care s-ar cuveni clonat în toate şcolile din România, care astfel ar putea deveni într-o bună (sigur bună!) zi ţara pe care ne-o dorim.