Mircea Radu IACOBAN

Teatrul de Stat din Oradea are două secţii: română şi maghiară. De fapt, a avut, fiindcă o recentă hotărâre a Consiliului Judeţean Bihor desparte definitiv trupa în două: maghiarii vor avea Teatru aparte (fiindcăszinhaz din titulatură chiar asta înseamnă), în vreme ce românii vor activa în cadrul „Instituţiei de spectacole Iosif Vulcan”, onorată, dacă înţelegem bine, şi cu însărcinări de promovare a muzicii populare.

Un comunicat de presă bizar, semnat „Trupa Iosif Vulcan a Teatrului de Stat din Oradea”, încearcă să convingă că totul e-n regulă şi că ”Factorul de progres al noii organizări este însăşi omogenizarea, corelarea programelor, o mai bună gestionare a fondurilor şi nu în ultimul rând realizarea unor spectacole care să întrepătrundă colectivele instituţiilor în cauză.” Înfiinţându-se, adică, exact hulita „Administraţie comună” inventată şi impusă în anii ’80 de omnipotentul „Cabinet 2”.

Argumentele de atunci le regăsim aproape cuvânt cu cuvânt în Comunicatul de acum. Cât de repede s-a uitat că primul gest cutezat în ianuarie 1990 de Comitetele Revoluţionare din teatre a fost tocmai... abolirea construcţiei artificiale şi păguboase imaginată de un mahăr de pe la Consiliul Culturii (asta i-a fost teza de doctorat) şi susţinută imediat de Coana Leana! Se urmărea, atunci, reducerea numărului de posturi de conducere şi, astfel, economisirea de fonduri: subsemnatul, de pildă, avea în subordine administrativă şi semna toate hârtiile emise nu numai de Teatrul Naţional din Iaşi, ci şi de Opera Română, Filarmonica „Moldova”, Teatrul „Luceafărul” şi Secţia din Suceava a Naţionalului! După câteva luni s-au arătat rezultatele: numărul posturilor din administraţie a... crescut, neînţelegerile dintre instituţii s-au triplat. Iată că reformatorii de la Oradea redescoperă roata – e treaba lor, să le fie de bine.

Altceva îngrijorează mai mult şi nu mai este o chestiune de interes local: dispariţia Teatrului Român şi apariţia unui Teatru Maghiar. Mărturisim că din Comunicatul dat publicităţii n-am înţeles prea bine mecanismul unirii... prin despărţenie, fiindcă într-un loc se vorbeşte despre „efortul de a uni secţiile, atât cea română, cât şi cea maghiară, nu va face decât să asigure o mai bună organizare...” etc., iar în altul se apreciază că „separarea de Secţia Maghiară nu poate fi decât benefică ambelor părţi”, cititorul fiind îndemnat „să nu înţeleagă separarea din punct de vedere organizatoric a celor două secţii ca o mişcare neprietenoasă”. Curată învârtire pe după deget: nu se înţelege nimic! Într-o veche scriere din India antică („Hitopadeça”) se sugerează o posibilă explicaţie pentru întreaga tărăşenie: „Însoţirea prevesteşte ivirea despărţirii, după cum naşterea prevesteşte venirea morţii inevitabile”. Bun, despărţire, despărţire, mai ştii, i-o fi venit vremea, dar ce rămâne de pe urma partajului? Dispare – fie şi numai ca titulatură – un teatru românesc pentru înfiinţarea căruia Iosif Vulcan militase încă de la 1866. Iniţiativa o saluta călduros Eminescu, într-o scrisoare trimisă de la Viena în 1870.

Până la urmă, ideea s-a înfăptuit. După crâncena perioadă horthistă, a urmat un răgaz de acumulări, cu hotărâtoarea contribuţie a uitatului Teatru de Vest, pentru ca, începând cu 1955, orădenii să-şi recapete Teatrul „Iosif Vulcan”, organizat cu două secţii: română şi maghiară. Deceniile ce au urmat au pus în evidenţă colaborarea onorabilă şi netensionată între actorii români şi cei maghiari, lipsită de acute naţionaliste şi de-o parte, şi de cealaltă.

Aceeaşi atmosferă de respectuoasă colegialitate a domnit până recent – când şi-au băgat coada politicienii. După cum spun orădenii, nu actorii maghiari au dorit despărţirea, ci le-a fost sugerată, dacă nu chiar impusă în virtutea „politicii paşilor mici”:azi separăm şcolile, mâine, teatrele, pe urmă, judeţele şi... s-o vedea ce-o mai fi să fie. Cât despre ridicola titulatură „Instituţie de spectacole” atribuită unui vechi şi prestigios Teatru, ce ar urma să gospodărească de acum încolo şi concerte (să nu le zic şuşe) de muzică populară, enormitatea deciziei adoptată de Instituţia de Luat Hotărâri Aiuristice numită Consiliul Judeţean Bihor nici nu mai merită comentată. Comèdie şi-atâta tot.