Cine navighează prin spaţiul public românesc al ultimelor luni, ca şi în contextul anului electoral ce tocmai a debutat, ar putea fi atras de concluzia că nebunia şi anarhia domină România. La tot pasul, scandalurile, „crizele”, şocurile economico-politico-mediatice ne perpelesc la foc viu şi neîncetat. Pe de altă parte, tristul adevăr este acela că lumea în care trăim – venind de sub dictaturi metastazate şi urcând către nu se ştie ce -  nu se va schimba cu una-cu două; oamenii se succed în spaţiul public după legi ce îi depăşesc, democraţia rămâne un vis pentru alte generaţii, iluzia dreptăţii sociale a devenit comică, fantasma adevărului, un vid. Cert este faptul că trebuie să privim realitatea cu ochii pe jumătate închişi pentru o mai corectă evaluare, să alegem situaţiile oportune  supravieţuirii noastre ca indivizi şi ca civilizaţie, să revenim la esenţa românească-europeană ce a purtat paşii acestui popor peste o istorie tragică. Privind în urma noastră vedem învolburarea unei sorţi blestemate, căreia însă i-am supravieţuit printr-un „ceva” poate miraculos. Acest elixir vital nu a venit din afară şi nici ca un sponsor al ratărilor noastre; el a ţâşnit, însă, în sufletul românesc, cu forţa sângelui care resuscitează şi a gândului care îmbărbătează. Acest elixir vital, singurul care ne-a ţinut în viaţă şi împreună (chiar şi în vrajbă, căci suntem un neam de certăreţi, „pricinaşi”, gâlcevitori, cârtitori, asteno-depresivi guralivi şi ofuscaţi bombănitori), a fost spiritul creştin în care au evoluat limba şi cultura noastră românească, aşa cum au fost ele, cu bunele şi cu relele lor, dar în fond ale noastre, asumate, elemente de identitate ce ne-au format caracterul, personalitatea, destinul.

Dincolo de vâltoarea mediatică şi de bucătăriile scandalurilor publice în vogă, există partea nevăzută a aisbergului: milioanele de români care îşi trăiesc mai departe viaţa spirituală, prin înţelepciune şi cuminţenie, prin ritualul zilnic al rugăciunii, ritual moştenit din vechime şi transmis mai departe.

Astfel s-a mărturisit deunăzi la Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” doamna Doina Felicia Dumbravă, autoarea ce îşi lansa cartea de rugăciuni în versuri „Gânduri tăinuite”( carte bogat ilustrată cu icoane şi imagini din biserici româneşti) : „valoarea literară a poeziilor mele o consider modestă, de începătoare, însă mesajul lor vreau să slujească la întărirea credinţei şi slăvirii lui Dumnezeu” şi, mai departe, „cine va citi această carte, să aibă mângâiere sufletească şi bucurie deplină. Doamne ajută!”.  Aproape trei sute de poeme – rugăciuni către Maica Domnului, către Iisus Hristos şi Sfinţi au venit prin această autoare, în urma unei tragedii din viaţa personală, aşa cum îndeobşte i se arată oricărui om de rând prilejul întoarcerii la Dumnezeu după rătăcire, după amânare şi bâjbâială, după risipire, dar cu înmiită putere şi devoţiune. O limbă română armonioasă a tânguirii şi a implorării divinităţii ne aduce aminte de graiul popular al omului simplu, cel care făureşte istoria şi limba adevărată, dincolo de farafastâcurile de salon şi de parlament ale protipendadei adesea snoabe, scrobite, false şi încropitoare a limbii publice de lemn. Pe de altă parte, avem şi retrăirea adevărului – de mulţi uitat – că limba română a început a circula, la originile ei, mai mult prin scrierile bisericeşti şi prin cărţile de rugăciuni. Reiterând această experienţă, poezia de factură religioasă a Doinei Felicia Dumbravă nu acuză şi nu unelteşte împotriva aproapelui, ci dimpotrivă îl iartă şi îl îndeamnă să descopere la rândul său o cale de scăpare, de mântuire, de regăsire a reperelor duhovniceşti: „Regele armoniei divine/  Acum se îndreaptă spre mine/  Sufletul meu mi-l cuprinde/  Şi-i dă o cerească merinde// Regele Proniei Cereşti/  Domneşte-ntre cete-ngereşti/  În Sfânta Treime Regală/  În lumea cea Sfântă Astrală”.

Către sfârşitul vieţii sale, strălucitul intelectual Petre Ţuţea (un altfel de Horia-Roman Patapievici al timpului său, căci din economist a devenit eseist şi filosof cu aplecare către antropologia culturală creştină) îşi afirma ataşamentul pentru credinţa ziditoare a omului simplu: „singurul lucru care contează sunt genunchii tociţi după o viaţă de rugăciune în biserică a unei femei bătrâne de la ţară”. De aceste vorbe mi-au amintit rugăciunile, atitudinea şi demersul doamnei Dumbravă.

La 9 august 2006, preotul Augustin Lucian de la minunata Biserică cu Lună din Oradea nota: „am citit o parte din poezii. Darul pe care l-a primit de la Dumnezeu credincioasa Doina Felicia să fie spre fericirea sufletului ei. Raza de lumină cerească ce cuprinde aceste versuri să pătrundă sufletele celor ce vor mai citi”.

Preotul Dragoş Buta de la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Suceava a crezut de la bun început în misiunea creştină îndeplinită de autoare: „În întreaga ţară apar în avalanşă volume de poezii, de toate felurile şi de toate nivelurile. Poezia religioasă este din ce în ce mai rară. […] Darul pe care i l-a dat Dumnezeu credincioasei Doina Felicia, să-l înmulţească cu bucuria mântuirii spre zidirea şi înălţarea sufletească!”

Pe creştinească înfrăţire s-a bazat şi grupul de oameni implicaţi în editarea acestei cărţi. Colaboratorii pr. Dragoş Buta, pr. Constantin Ciupu, prof. Florenţa Palaghiţă, prof. Veronica Mustaţă, prof. Angela Botez, ing. Dorel Dumbravă (fiul autoarei) şi sponsorii ing. Mioara Corsei (fiica autoarei), dr. Cristina David (Biomedic Suceava), Comaliment Suceava condus de director Gheorghe Buruiană, Centrul Comercial Suceava au contribuit la închiderea unui cerc de inimi într-un gând smerit al credinţei în puterea iubirii lui Dumnezeu pentru robii săi.

Ce bine ar fi dacă, urmând exemplul bun al oamenilor uniţi de cartea de rugăciuni „Gânduri tăinuite”, românii s-ar devota mai mult zidirii, nesocotind îndemnurile de autodistrugere cu care sunt manipulaţi. Ce bine ar fi dacă, şi în vremurile de învrăjbire pe care le trăim, oamenii ar îmbrăţişa iubirea şi iertarea, prin magia Cuvântului de înţelepciune. Căci, orice s-ar întâmpla, să nu uităm că…la început a fost Cuvântul, ca şi scânteia rugăciunii: „Prea Sfântă Treime, miruieşte cu uleiul faptelor bune viaţa, inima, mintea, casa şi ţara noastră!”

* Gânduri tăinuite, Doina Felicia Dumbravă, Suceava, 2007.

Angela Furtună
angelafurtună@yahoo.com

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Gânduri tăinuite” - mesajul de iubire.

Comentarii