Mircea Radu IACOBAN

Degradarea limbii române prezintă o continuitate şi statornicie demne de invidiat: mereu vei afla un proces în curs, altă eroare făcându-şi loc cu coatele, spre a se instala apoi, ilegitim şi tâmp, în fotoliul corectitudinii. Acum este pe rol deplina încoronare a clişeului verbal „ca şi”. Din câte am putut observa, prostia – căci despre asta-i vorba – s-a lăţit ca pecinginea, cu uimitoare rapiditate. Am amici profesori universitari şi mi-e jenă să le atrag atenţia, unora, că a-l scoate total din pâine pe „ca”, spre a-l înlocui ilicit cu „ca şi” e-o eroare ce ţine, iertat să fiu, nu numai de un anume nivel cultural, ci şi de capacitatea de a raţiona în procesul comunicării verbale. Vorbitorul care preia mecanic, fără să apeleze la judecata proprie, o astfel de soluţie pre-ambalată, menită să-l ferească de ridicolul cacofoniei, cade el însuşi în ridicol. Acest „ca şi” exprimă, înainte de orice, o comparare, şi-i nu numai incorectă, ci de-a dreptul stupidă formularea „lucrez ca şi zidar”. Dintr-un exces de pudoare, s-a admis – cu statut incert de licenţă – utilizarea acestui „ca şi” pentru protejarea spiritelor noastre feciorelnice de neplăcerea receptării cacofoniilor tip „lucrez ca contabil”. Atât şi nimic mai  mult. Nici vorbă de vreo generalizare! Dar cu cât ştii mai puţină carte, cu atât mai mult te terorizează frica de ridicol şi, atunci, sufli şi-n iaurt. Dac-ai auzit vorbindu-se, la OTV, despre Elena Udrea „ca şi profesor”, ori, la „Prima”, despre alegerea doamnei de la P.C. „ca şi preşedinte”, consideri formularea suficient validată şi ţi-o însuşeşti fără s-o mai treci prin filtrul judecăţii proprii. Funcţionează aici, din plin, complexul semidoctului: el vorbeşte, nu gândeşte. Dornic să aibă o exprimare îngrijită, se repede, bietul, ca vântul şi ca gândul (pardon: ca şi vântul, ca şi gândul), atent să nu rateze vreo inovaţie şi, astfel, să se facă de râs conversând în societate (dar, mai ales, în faţa microfonului.) E-atât de convins că se exprimă impecabil – fiindcă  aşa a auzit la TV! – că ar fi în stare să ceară şi modificarea versului eminescian „Trecut-au anii ca norii lungi pe şesuri”, din care lipseşte flagrant conjuncţia şi – „ca şi norii! Este de salutat inţiativa CNA de monitorizare a limbii române utilizată la radio şi TV, tocmai din pricina faptului că respectivele instituţii dau tonul corectitudinii (şchioape!) şi-s luate instinctiv ca etalon. Nici şcoala, nici Academia, nu mai au puterea să impună pronunţii corecte cât au emisiunile de mare rating. Dincolo de vocabularul extrem de sărăcuţ şi strâmt al reporterilor (am auzit o fătucă formulând propoziţia „acest caz este singurul de acest gen din acest judeţ”!), ori de logica în mare suferinţă (altă fătucă, de astă dată la radio, transmiţând de la un festival teatral, ne informa că „participă regizori, scenografi, dramaturgi ŞI oameni de cultură”!) este de remarcat că forţa impactului asupra semidoctului sporeşte exponenţial când la prestigiul (prezumat) postului se mai adaugă şi oarece calibru social al invitatului. Pentru dl. ministru Păcuraru nu mai există de mult diferenţierea de acord între a, al şi ale – toate-s o apă şi-un pământ, adică, a. Poţi să nu dai crezare unui ministru, că doar am ieşit, zice-se, din epoca Zăroni?! De altfel, politicienii noştri utilizează brambura termeni dacă nu total improprii, oricum, pe-aproape. Până şi suava Alina Mungiu este nevoită să pună hotărât, bărbăteşte, piciorul în prag, arătând că „uninominal” nu poate desemna un sistem de vot, ci doar o organizare de circumscripţie, că „totalitar” se poate referi la un sistem, nu la o persoană, că „decomunizat” poate fi un sistem,  nu şi un individ etc. Vorbim fără să ştim ce spunem! CNA propune înfiinţarea unei Poliţii a Limbii. Aştept să cunosc primul agent sau chestor de limbă. Până atunci, să privim în jur, spre a vedea câţi oameni cu destulă carte, dacă nu chiar prea multă, cad în capcana ridicolului „ca şi”. „Limba noastră e-o comoară” – spunea Mateevici.

Şi cum comorile sunt ascunse...

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pecinginea.

Comentarii