Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 9 apr 2011 - Anul XVI, nr. 83 (4681)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Cea mai mare explozie cosmică, surprinsă de NASA

NASA a mobilizat mai multe telescoape, inclusiv celebrul telescop spaţial Hubble, pentru a studia, într-o galaxie îndepărtată, ceea ce pare a fi explozia cosmică cu cea mai mare intensitate şi durată observate vreodată, a anunţat agenţia spaţială americană.
La peste o săptămână de la producerea ei, radiaţii puternice, a căror intensitate fluctuează, continuă să fie emise din locul în care s-a produs acea deflagraţie cosmică, se afirmă în comunicatul emis de NASA.

Astronomii au declarat că nu au văzut niciodată o explozie cu o astfel de intensitate luminoasă şi cu o durată atât de mare.

În general, aceste emisii puternice de raze gama care rezultă din distrugerea unei stele masive care şi-a epuizat combustibilul nuclear nu durează niciodată mai mult de câteva ore.

Acest fenomen cosmic a fost depistat iniţial pe 28 martie, de satelitul american Swift, special construit pentru a detecta exploziile de raze gama din univers.

Swift a localizat sursa acestor explozii în constelaţia Dragonului, în centrul unei galaxii situate la 3,8 milioane de ani lumină de Terra (un an lumină echivalează cu 9.460 de miliarde de kilometri).

Deşi cercetările nu s-au încheiat, astronomii consideră că această explozie neobişnuită s-a produs când o stea s-a apropiat prea mult de o gaură neagră care se află în centrul acelei galaxii.

Toate galaxiile, inclusiv a noastră - Calea Lactee -, au o gaură neagră în centrul lor, a cărei masă este de câteva milioane de ori mai mare decât a Soarelui nostru.

Forţa gravitaţională intensă exercitată de gaură neagră a "spart" probabil acea stea, iar jeturile de gaze care scapă din zona exploziei continuă să se scurgă spre centrul acelei zone.

Potrivit modelului informatic folosit de astronomii americani, rotaţia rapidă a găurii negre în jurul ei însăşi formează un jet de raze gama şi de raze X care se învârte în jurul propriei axe, acţionând la fel ca un far.

Această emisie puternică de energie este vizibilă când jetul este îndreptat în direcţia Terrei.

Razele gama rezultă din fenomenele cele mai extreme din univers, obiectele celeste care le sunt asociate emiţând cantităţi de energie inimaginabile. Este vorba în special de jeturile emise de nucleele active ale galaxiilor, de resturile de supernove şi de pulsari.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cea mai mare explozie cosmică, surprinsă de NASA.
 Vizualizări articol: 652 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Cea mai mare explozie cosmică, surprinsă de NASA5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Fapt divers

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei