Doru POPOVICI

Iar aţi ghicit: e vorba de distanţa dintre noi şi ei. La toate capitolele. De la tribunele care sunt nişte capodopere de arhitectură până la cei care le populează: oameni normali, frumoşi, luminoşi, îmbrăcaţi în toate culorile vii, şi care cântă, cântă şi iar cântă. De la felul în care se manifestă şi vorbesc antrenorii şi jucătorii după meci, până la calitatea ierbii şi a nocturnei. De la efortul uriaş depus în teren în fiecare secundă de joc, la orice scor, până la faulturile care la ei, oricât de dure ar fi, n-au nimic mârlănesc, în timp ce la noi par tentative de omor cu premeditare. Iar dacă ne referim la esenţă, la fotbal adică, cretin şi orb de-ai fi şi tot realizezi că trăim în galaxii diferite.

Mijlocul săptămânii ne-a adus opt meciuri de cupe europene intersectate cu cele dintr-o etapă de campionat românesc. Doamne, ce încântare a fost să vezi tot câte patru, cinci sau şapte goluri în meciurile ălorlalţi. Mamă-mamă, ce senzaţie de vomă îţi produce un Galaţi-Vaslui (echipele de pe locurile 1 şi 3 din campionatul ăsta împuţit, ambele urmând a juca în cupele europene, iar una aproape sigur în Champions’ League, ptiu!) în care primul şut pe poartă – din cele două în total! – s-a tras... în minutul 67!! Ce joacă, fraţilor, nenorociţii ăştia? Cu ce prilej îşi zic ei tot fotbalişti, ca Iniesta, ca Rooney, ca Drogba? Ce legătură e între încântarea pe care ţi-o produc ăia la orice atingere (chiar greşită!) a mingii şi felul în care se screm ăştia, târându-şi ciolanele pe teren într-o lehamite vecină cu moartea clinică, după care, când li se întâmplă chiar să aibă vreun contact cu „dânsa”, te miri că nu fac entorse şi luxaţii!? Cum poţi compara gestul lui Lampard de a-şi ajuta adversarul (faultat chiar de el, ba chiar intenţionat) să se ridice, cu gestul animalului de Alexa de la Poli Timişoara care, după ce faultase ca un idiot, în prelungiri, când echipei lui îi frigea inima să mai dea un gol, după asta şi-a mai şi proptit copita pe spinarea ăluia căzut, ba încerca şi să-i explice arbitrului că el e un îngeraş, animalul naibii ajuns şi piesă de bază la naţionala de fotbal mimat. De ce nu-nchideţi, bă Naşule, taraba asta penală? Ce-avem noi în comun cu civilizaţia fotbalului?