Lucian AVRAMESCU

Cred că în nici o vreme, neamul prost n-a avut condiții mai prielnice să se înmulțească. Neamul prost e în general prolific, face iute pui, dă peste cap prognozele şi statisticile. Neamul prost nu ține, cum ar înțelege unul străin de codificările noastre lingvistice, de genetică. Nu uit cum un copil, supărat pe frate-său pe uliță, îi zicea „nu vezi, mă, că eşti neam prost”. Păi dacă celălalt puşti, care-i era frate, era bănuibil că ar fi „neam prost”, nu era şi el pe trasee sangvine tot neam prost? Nu, nu era. Neam prost devine sau este un individ prin el şi pentru el. Parcă în  romanul „Pădurea nebună” al lui Zaharia Stancu încape şi acel țăran care e şi rămâne mândru de fiu-său, ajuns mare la oraş (avocat cred), chiar dacă progenitura nu-l mai băga în seamă. Bătrânul se duce uneori lângă căsoiul de la oraş al fiului, stă o vreme în stradă rezemat de casă, pentru că nora nu-l primeşte înăuntru şi fiul trece pe lângă el părând a nu-l recunoaşte, pipăie încântat pereții şi se întoarce încărcat de energie în satul lui şi la sărăcia lui. Iubirea de fiul ajuns mare „neam prost” la oraş nu apune. Bătrânul, în modestia şi naivitatea lui, rămâne un neam bun chiar dacă a dat naştere unui neam prost.

În Oltenia, în satul Risipiți, situat undeva între Calafat şi Cetate, a rămas faimos un personaj ajuns în perioada interbelică ministru şi om cu multă avere la Bucureşti. Venea uneori în sat să-şi viziteze mama pe care o convoca la primărie. Neamul prost sosea întotdeauna în satul prin care umblase desculț, cu două limuzine. În prima călătorea el, în a doua îi venea pălăria, aşezată pe bancheta din spate. Al doilea şofer alerga să i-o aducă imediat ce maşinile opreau în centrul localității. Uitați-vă, mă, amărăştenilor ce mare am ajuns eu, era mesajul neamului prost. Azi avem o grămadă de neamuri proaste cocoțate, pe căi dintre cele mai dubioase sau scârboase, în demnități înalte. Lățiți în limuzinele lor cu geamuri fumurii sau preluați direct de elicopter, din grădina vilei, ei uită sau au uitat cu desăvârşire de unde au plecat. Neamul prost din ei dă în clocot. Deschizi televizorul şi dai de mutra cu ifose a neamului prost care se lasă, cu vizibilă plictiseală, intervievat. De ce trăim prost? Pentru că sunteți puturoşi, nu munciți, nu meritați să trăiți bine şi e normal că dacă sunteți proşti trebuie să şi trăiți prost! Neamul prost râde amuzat de micimea celor mulți.

În nişte sate înnămolite, cu case dărâmate de viituri, cu morți încă negăsiți sub bolovănişuri, o cucoană de la Capitală, ministru, dă prin geamul coborât al limuzinei, ciocolată copiilor care aleargă flămânzi în spatele bolidului strălucitor. Lângă ciocolată, cucoana politică pune şi o carte de vizită cu poza ei care râde îmbelşugat. Să țină minte mucoşii ăia mici, cu burțile umflate ca la subnutriții din Biafra, cine s-a milostivit de ei. Unor femei le dă pantofi cu toc înalt, ceea ce, în nenorocirea în care viețuiesc acei oameni, pare o blasfemie. Neamul prost nu se sinchiseşte niciodată de eventualul ridicol al împrejurărilor. El respiră încă, chiar şi într-o atare descindere între sărmani, obligatorie electoral, aerul saloanelor parfumate din Bucureşti.

Am ieşit deunăzi de la o emisiune de televiziune unde avusesem ca partener de dialog un reprezentant gomos al puterii, deodată cu acesta, pe aceeaşi uşă. Sunteți cu maşina? – m-a întrebat el brusc politicos. Nu, zic, iau un taxi până acasă. M-a întrebat unde stau. Am şi eu drum pe acolo, vă invit să mergeți cu mine. Am suit. Televizor în bord, scule electronice în pereţii bolidului cum nu mai văzusem. Totul degaja opulenţă şi nu era greu de bănuit că politicianul, unul dintre fiţoşii partidului de la putere, vrea să mă năucească. Iată cine sunt eu, iată ce pot şi cu ce mă afişez! M-am uitat îndărăt să văd dacă ne urmează limuzina care îi transportă pălăria. Am coborât mai iute, pretextând nişte târguieli de care uitasem. Nu ştiu de ce, dar trăiam o acută senzaţie de sufocare amestecată cu greaţă. Peste lumea aceasta sărăcită şi debusolată s-a instalat - şi nu ştiu dacă îl va mai da cineva vreodată jos – neamul prost. Vremuri de domnie deşănţată şi tiranică a neamului prost.