Narcis SIRETEANU

Văd că Sorin Oprescu, în ciuda figurii sale de cadavru ambulant, s-a mai lipit la un mandat de primar general al capitalei. Pe merit, zic eu, fiindcă Bucureştiul este de nerecunoscut acum în bine, faţă de anii trecuţi.

Cursivitatea drumurilor este aproape perfectă; transportul funcţionează nu chiar ca un ceasornic, dar oricum spre bine; Herăstrăul e la nivelul estetic al parcurilor din capitalele occidentale... Serios, Herăstrăul arată minunat, cu lebedele şi raţele sale graţioase şi găinăţoase, cu acvariumul lui, unde peştii seamănă la zburdălnicie cu nişte miei de apă dulce, cu statuile vii – idee copiată de pe La Rambla din Barcelona, dar ce-i rău în asta -, cu terasele unde relaxarea atinge uşor larga majoritate a votanţilor.

Se zice, probabil că nu fără motiv, că în spatele lucrărilor care au urbanizat la nivel vestic Bucureştiul stă un interes constituit din comisioane. Comisioane grele, pe care apropiaţii lui Oprescu şi le-ar fi tras.

Să zicem că aşa stau lucrurile. Şi ce-i cu asta ? În primul rând, să nu uităm că Oprescu vine din breasla medicilor, şi nu a oricăror medici, ci a celor chirurgi, care nu-şi scot bisturiul de la cingătoare fără să vadă jos strălucirea arginţilor de la pacient. Fără supărare, dar când îţi pui un primar medic chirurg, iei în considerare şi astfel de aspecte. Aspecte grave oriunde în lume, dar care rămân colaterale în România noastră resemnată.

Pentru că, vorbind deschis, nu-şi trag comisioane toţi primarii, de la cel din ultimul cătun, până la cel al capitalei ? Nu de asta se fac ei primari ? Lasă-i să fure, atâta timp cât se ocupă puţin şi de binele public. Principalul e să fie bine şi pentru omul de rând, nu cât de mare e comisionul luat de oamenii primarului.

Îmi pare rău că a trebuit să le spun pe toate cele de mai sus. Acum cinci ani, mai tânăr şi mai visător, cu totul altfel gândeam. Dar viaţa în ţara asta nenorocită m-a învăţat să văd lucrurile exact aşa cum sunt ele.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.