Mircea Radu IACOBAN

Dacă vei susține, în presă, că orașul Podu Turcului n-are nici o șansă să devină Capitală culturală europeană, nu te va lua nimeni în seamă. Dacă, însă, întrebat sau neîntrebat, vei declara că Iașiul este la fel de neavenit, devii, imediat, interesant: iată o opinie curajoasă, iată un intelectual lucid ce nu poate fi păcălit doar cu ”Teiul lui Eminescu” și ”Bojdeuca lui Creangă”! Nu de mult, o nemțeancă inflamată declara public, sus și tare: ”evident, din punct de vedere cultural, Piatra Neamțse situează înaintea Iașiului” (!). Zilele trecute, regizorul Radu Afrim, invitat să monteze un spectacol Shakespeare la Teatrul Național, afirma, într-un cotidian, că termenii ”ieșean” și ”european” sunt... antagonici! În aceeași gazetă, un condeier din orașul de pe Bahlui combate și el, aducând un ”argument” cu ”dus și-ntors”: Iașiul n-are un eveniment cultural de răsunet, cum ar fi Festivalul de Teatru de la Sibiu sau cel de film de la Cluj-Napoca. Sunt, într-adevăr, merituoase manifestări de prestigiu, numai că o singură astfel de mare întâmplare culturală într-o urbe este ceea ce este... și-atât.

Nimeni n-a propus orașului Cannes rangul de Capitală culturală europeană doar pentru că acolo se desfășoară cel mai prestigios festival de film din lume. Tonusul real al unui adevărat orașde cultură este alcătuit dintr-o sumedenie de evenimente cotidiene, de calibru diferit, orânduite într-un continuum cu rădăcini în trecut, creativ în prezent și apt să prefigureze proiecții viitoare. În chiar numărul de ziar în care dl Afrim declara că ”pentru o Capitală culturală europeană, nu e suficient Teiul lui Eminescu și nici Bojdeuca lui Creangă” (aserțiune, în sine, de necontrazis) sunt menționate câteva dintre foarte diversele evenimente culturale oferite ieșenilor în chiar acea banală și obișnuită zi din mijlocul săptămânii (joi): o Conferință Națională pe tema ”Noile tehnologii și persoanele vâstnice”, un Festival de pantomimă, un Concurs interjudețean de folclor, se anunță deschiderea celui mai important târg de ceramică din țară (”Cucuteni 5000”), au loc două spectacole la Teatrul Național, două la Teatrul ”Luceafărul”, două la Opera Română, unul la Ateneul ”Tătărași”, un Concert la Filarmonica ”Moldova”, altul la Centrul Cultural German, o proiecție-dezbatere la Clubul Cinefililor.

Din alte gazete ale aceleiași zile mai aflăm că sunt deschise noi expoziții în patru galerii de artă, au loc două lansări de carte, s-a inaugurat ansamblul arhitectonic Palas, cu zece noi săli de cinematograf, un nou Teatru de vară, librării, spații expoziționale, și că s-au terminat reparațiile capitale la Teatrul Național. Cu precizarea că, de regulă, la sfârșit de săptămână, numărul evenimentelor culturale se dublează, propunem o întrebare legitimă: care orașromânesc mai oferă, constant și consistent, astfel de program cultural? Dl Liiceanu reproșa Iașiului că n-are ”fațade europene” (?); mă tem că, după deschiderea Palas-ului, n-are Bucureștiul ce are Iașiul! De altfel, dacă s-ar încerca, în afara lansării cu superioritate de sentințe calpe și teribiliste, simpla comparație Sibiu (fosta Capitala culturală) – Iași, s-ar arăta cu elocvența evidenței că anvergura orașului moldav ca producător de cultură depășește de departe nu numai performanțele Sibiului, ci ale multor orașe mioritice. Are Sibiul (în afara merituosului Festival datorat în bună măsură... ieșeanului director de teatru Chiriac) edituri de talia ”Polirom”-ului, ”Junimii” și a celorlalte zeci de case de presă ieșene? Câtă (și ce) carte trimite zilnic Sibiul în librăriile României? Funcționează, la Sibiu, cea mai veche Universitate din țară și încă șase prestigioase universități, inclusiv una de arte, plus instituțiile similare private, o Filială a Academiei Române, cu 13 institute, centre, laboratoare și secții de cercetare, patru mari instituții de spectacole, un Muzeu al literaturii, alături de alte zeci de muzee și case memoriale, un Centru Cultural German, altul Francez, Britanic, Elen, al Americii Latine și Caraibelor, atâtea reviste culturale de prestigiu, posturi publice regionale de radio și televiziune, filiale ale Uniunii Scriitorilor, Uniunii Artiștilor Plastici, Uniunii Compozitorilor etc., etc., etc.?

Poate fanfara de amatori de la Alba Iulia (alt orașpretendent la titlu) fi comparată cu Filarmonica ”Moldova”, unanim prețuită în țară și-n străinătate? Cei care, mimând superioare exigențe, declară Iașiul necompetent, uită elementara obligație de a face necesarele comparații. Dacă nu Iașiul, cine? Și, mai ales, de ce?