Parchetul Rădăuţi şi Direcţia Vamală, suspectate că au măsluit dosare

Motivarea deciziei de condamnare a lui Radu Cazacincu, fost şef al Biroului Vamal Siret, şi a inspectorului vamal Viorel Mihai Lohaza, detonează o adevărată bombă. Judecătorul de caz a ajuns la concluzia că două instituţii ale statului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Iaşi, au mimat aplicarea legii, ocazie cu care au fost încurajate infracţiunile comise ulterior de Cazacincu şi Lohaza.

În motivare scrie negru pe alb cum anume au păşit pe lângă lege cele două instituţii ale statului.

Totul a plecat de la un autoturism oprit pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret de către inspectorul vamal Viorel Mihai Lohaza. Se întâmpla în seara zilei de 29 mai 2007, iar Lohaza a dat liber de vamă, deşi maşina era plină cu produse pentru care trebuiau plătite o serie de taxe vamale. Mai exact, valoarea bunurilor descoperite la controlul de pe arteră efectuat de poliţiştii de frontieră era de 1.560 de euro, la această sumă urmând să se achite taxe de 1.029 de lei. Plecând de aici, Viorel Mihai Lohaza s-a ales cu un dosar de cercetare internă, iar pentru o perioadă de 3 luni de zile i s-a interzis să mai efectueze controlul vamal pe sensul de intrare în ţară a persoanelor fizice.

„Modalitatea de desfăşurare a cercetării disciplinare, cât şi soluţionarea dosarului penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi sunt de natură a ridica serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte respectarea legii de către aceste două instituţii”, se arată în motivarea judecătorilor de la Tribunalul Suceava.

Aceştia au şi detaliat aceste afirmaţii. Astfel, „măsura disciplinară luată faţă de inculpatul Viorel Mihai Lohaza nu are corespondent în stabilirea vreunei vinovăţii a acestuia în cadrul cercetărilor efectuate şi nici nu era o sancţiune prevăzută de lege. De asemenea, infirmarea după doi ani de zile, de către prim-procuror (n.a. – Viorel Damu), a propriei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale date fără respectarea competenţei materiale, în contextul efectuării unor cercetări de către DNA, este cel puţin o situaţie atipică”.

Vama, jungla în care Lohaza îşi satisfăcea „pohtele”

Magistratul care a analizat dosarul care-i priveşte pe Cazacincu şi Lohaza a venit şi cu alte concluzii clare. S-a stabilit că Viorel Mihai Lohaza a înlesnit introducerea în ţară a unor bunuri pentru care nu s-au plătit taxele vamale, motiv pentru care i s-a reţinut intenţie şi nu doar o neglijenţă simplă. Al doilea caz în care Lohaza a permis intrarea în ţară a unei maşini încărcate cu produse accizabile este şi mai elocvent.

Pe 24 mai 2008, inspectorul vamal Lohaza a „vămuit” o maşină în care se găseau 100 kg de zahăr, 30 de sticle a 500 ml de vodcă Medof, 69 de pachete de ţigări Monte Carlo, zece saci a 9 kg detergent Ariel, 72 kg de bomboane şi alte bunuri în valoare totală de 1.698 de lei şi pentru care trebuiau achitate taxe vamale în cuantum de 1.388 de lei.

Din declaraţiile mai multor martori, inclusiv ale unor poliţişti de frontieră, rezultă că Lohaza le-a cerut celor două persoane aflate în maşină să descarce toată marfa, iar după ce a controlat compartimentul motorului şi lăcaşul roţii de rezervă le-a permis celor doi să încarce marfa şi să plece ca şi cum totul era în regulă.

„Cantitatea mare de marfă din autoturism putea fi constatată chiar şi la o vizionare exterioară a acestuia. În aceste împrejurări, în condiţiile în care marfa nu a fost ascunsă sau dosită în vederea sustragerii de la controlul vamal, iar Lohaza Mihai Viorel a luat la cunoştinţă în mod direct de cantităţile, felul şi natura mărfurilor transportate este evident că inculpatul, cu ştiinţă, nu a stabilit valoarea în vamă a acestor mărfuri”, se mai arată în motivarea Tribunalului Suceava.

Intră în scenă Radu Cazacincu

Pentru a nu fi sancţionat şi pentru al doilea eveniment, din 24 mai 2008, Viorel Mihai Lohaza a contactat diferite persoane pentru a-l ajuta. Aşa a ajuns şi la şeful Biroului Vamal Siret de la acea vreme - Radu Cazacincu.

„Iniţial, inculpatul Lohaza intenţiona să se deplaseze personal la Iaşi, însă inculpatul Cazacincu a susţinut că a vorbit cu directoarea DRAOV şi urmează el să se deplaseze la Iaşi. În ziua premergătoare deplasării la DRAOV Iaşi, cei doi inculpaţi s-au întâlnit în jurul orei 9.00, după care au avut mai multe convorbiri telefonice. Din verificările efectuate la magazinele tip duty-free din punctul vamal Siret, coroborate cu convorbirile telefonice dintre cei doi inculpaţi, precum şi cu declaraţiilor mai multor martori, s-a stabilit că inculpatul Cazacincu Radu a pretins de la inculpatul Lohaza Mihai Viorel produse cosmetice pentru a le da directoarei DRAOV Iaşi şi o ladă (12 sticle) de whisky marca Black Velvet”, se arată în motivarea deciziei de condamnare.

Nici în faţa instanţei cei doi nu au ajuns la un numitor comun în privinţa destinaţiei sticlelor de whisky. În timp ce Cazacincu a susţinut că erau pentru el, Lohaza a declarat că băutura urma să fie transmisă la Iaşi.

Adrese dispărute pe drumul dintre Siret şi Iaşi

La fel de grav este şi faptul că un document trimis de la Biroul Vamal Siret către DRAOV Iaşi nu a mai ajuns niciodată. Chiar dacă adresa este înregistrată la Siret, în scriptele DRAOV Iaşi lipseşte cu desăvârşire. Ca urmare a măsluirii actelor care trebuiau să ducă la sancţionarea lui Viorel Mihai Lohaza, până pe 12 iunie 2009 împotriva acestuia nu se luase nici o măsură disciplinară. Pe 12 iunie 2009, Comisia de Disciplină din cadrul Agenţiei Naţionale a Vămilor a propus clasarea sesizării, pe motiv că nu este susţinută de probe.

„Decizia a fost fundamentată pe soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, soluţie infirmată din data de 14 aprilie 2009”, se menţionează în motivarea Tribunalului Suceava.

Judecătorul, convins că doar puşcăria îi poate corecta pe Cazacincu şi Lohaza

Concluzia judecătorului de caz referitor la cei doi inculpaţi este că pedepsele trebuie executate în penitenciar şi se impune suspendarea. În acest sens, sunt explicate pe larg şi argumentele în favoarea acestei teze: „Infracţiunile săvârşite au un caracter grav, în principal prin prisma calităţii şi funcţiilor pe care aceştia le îndeplineau la data comiterii faptelor. De asemenea, este îngrijorătoare uşurinţa cu care ambii inculpaţi au fost dispuşi a folosi poziţia şi relaţiile profesionale sau personale în vederea asigurării unor beneficii pe lângă lege şi chiar împotriva legii, la fel cum îngrijorătoare este şi împrejurarea că s-a reuşit astfel eludarea răspunderii disciplinare şi, până la un anumit punct, şi a celei penale. Toate aceste aspecte imprimă faptelor un caracter grav şi determină aprecierea instanţei în sensul că aplicarea pedepsei închisorii prin privare de libertate este singura aptă a asigura finalităţile de prevenţie specială şi generală a pedepsei. De altfel, faţă de vârstele şi experienţa de viaţă a celor doi inculpaţi, instanţa are convingerea că suspendarea executării nu poate constitui faţă de aceştia un avertisment suficient de ferm, de natură a le modifica conduita, sistemul de valori sau măcar atitudinea faţă de lege”.

Condamnările nu sunt definitive şi pot fi atacate la instanţele superioare.