3.000 de materiale pirotehnice ridicate în cadrul perchezițiilor din dosarul violențele de la începutul lunii, din Piața Victoriei

Procurorii și polițiștii au făcut, joi dimineața, 13 percheziții în București în dosarul deschis ca urmare a violențelor din noaptea de 1 spre 02 februarie înregistrate în Piața Victoriei, fiind identificate mai multe persoane suspectate că au participat la evenimente, scrie Mediafax.În urma cercetărilor efectuate până la această dată și în baza colaborării cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au fost identificate mai multe persoane, despre care există date și indicii că au participat la acțiunile violente menționate. Cu ocazia perchezițiilor efectuate în această dimineață au fost găsite și ridicate peste 3.000 materiale pirotehnice ce urmează a fi expertizate, se arată într-un comunicat de Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.Mai multe persoane vor fi audiate în această cauză.

Recomandări

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

Percheziții la două firme din Suceava, într-un dosar privind moldoveni care înșelau români de la distanță, cu sume imense

Percheziții ale polițiștilor la o firmă care ar fi participat la licitații de exploatare silvică cu documente falsificate

Patru funcționari, puși sub acuzare în dosarul celor 1700 de străini cu cetățenii obținute fraudulos. Doi dintre ei au ajuns în arest

Fabrică de acte false pentru 1.700 de cetățeni din state foste membre URSS, la Câmpulung Moldovenesc

Descinderi DIICOT la Suceava, într-un dosar privind afaceri la nivel înalt cu detergenți aduși fraudulos din Ucraina