Arhiva lunii iunie 2009 (2048 articole)


Reclamații privind sustragerea unor documente din dosarele pentru finanțări UE

Ponta: Guvernul ia în discuție, miercuri, proiectele de Coduri rezultate din dezbaterea parlamentară

APIA a plătit subvenții la hectar pentru 2008 în valoare de 347 mil.euro, pentru 487.000 de fermieri

Tăriceanu îl compară, pe blog, pe Boc cu Ceușescu și promite că îi va trimite un manual de economie

Boc a anunțat că Guvernul lucrează la un program de susținere a sportului de masă

România figurează între primele 31 cele mai pașnice țări ale lumii – Indexul Global al Păcii

Bugetarii care nu pot desfășura alte activități ar putea primi spor de incompatibilitate

Boc: Guvernul încearcă să plătească la zi subvențiile pentru agricultori

Prețurile medicamentelor rămân la nivelul stabilit în aprilie, acțiunea ARPIM, respinsă de instanță

Sindicatele din educație așteaptă aplicarea Legii 221 de majorare a salariilor, după decizia CC

Primăriile sucevene trebuie să decidă dacă vor operator unic pentru colectarea deșeurilor

Boc spune că acordul cu FMI va fi făcut public, sunt discutate câteva detalii tehnice

Investiție TRANSELECTRICA pe teritoriul a 15 localități sucevene

Antonescu: Nu avem nevoie de un premier ce se maimuțărește pe scenă și de un președinte ce tunde oi

CC: Prevederi din OUG prin care a fost blocată majorarea salariilor profesorilor, neconstituționale

Magistrații vor să intre în Legea salarizării, dar cer menținerea puterii de cumpărare

Codul galben de inundații, extins la 21 de județe, începând de marți, ora 17.00

Fermierii reiau protestele în Capitală, peste 5.000 de persoane, așteptate la miting în 10 iunie

Băsescu, la Ierusalim: În România se poate investi cu succes în agricultură, alimentație și turism

PSD Suceava solicită Poliției să ancheteze trei posibile cazuri de fals în declarații

Păcălită la Botoșani, sechestrată și obligată să se prostitueze la Rădăuți