Boc spune că acordul cu FMI va fi făcut public, sunt discutate câteva detalii tehnice



Premierul Emil Boc a afirmat, marți, la Arad, că acordul încheiat cu FMI va fi făcut public, însă în prezent sunt discutate cu reprezentanții Fondului câteva „detalii de natură tehnică”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul a fost întrebat, într-o conferință de presă susținută la Arad, despre desecretizarea acordului cu FMI, el răspunzând că acesta va fi făcut public.
„Bineînțeles că acordul cu FMI va fi făcut public, există doar câteva detalii de natură tehnică discutate cu Fondul”, a spus Boc.
Autoritățile au convenit, la finele lunii martie, cu reprezentanții FMI, în privința unui acord stand-by pe doi ani cu instituția financiară pentru 12,95 miliarde euro și asupra unui pachet total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD în valoare de 19,95 miliarde euro.
Acordul presupune mai multe condiționalități privind reformele structurale și ținte obligatorii de îndeplinit de autoritățile române privind indicatorii macroeconomici, potrivit informațiilor obținute de MEDIAFAX.
FMI a fixat criterii de performanță trimestriale pentru deficitul bugetar, stabilit pentru acest an la 24,36 miliarde lei. Țintele de deficit bugetar pentru jumătatea anului și primele nouă luni convenite inițial au fost modificate ușor, de la nivelul de 12,13 miliarde lei la 14,5 miliarde lei și, respectiv, de la 17,63 miliarde lei la 18,6 miliarde lei.
Președintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, miercurea trecută, într-o dezbatere organizată la Tulcea, că FMI va publica, la Washington, în următoarele zile, textul integral al acordului cu România, el susținând că nu știe de ce acesta nu este făcut public în România.
„Nici eu nu știu de ce nu se publică (textul acordului, în România – n.r.). Știu cel puțin de la Washington că ei vor publica acolo în următoarele câteva zile textul integral al acordului”, a spus Geoană, răspunzând unei întrebări adresate de unul dintre participanții la dezbatere.