Anchete

Furturi cercetate de poliție

Poliția efectuează cercetări în două cazuri de furt sesizate în cursul zilei de luni, unul la Suceava și unul la Rădăuți.
Luni dimineață, Cristinel G., din municipiul Rădăuți, a cerut ajutorul poliției după ce motocicleta i-a fost furată. Acesta a precizat că duminică noapte și-a lăsat vehiculul în curtea unei cunoștințe, Florin D., iar a doua zi dimineață nu l-a mai găsit.
Câteva ore mai târziu, și judiciariștii de la Serviciul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava au fost sesizați despre un furt, un tânăr reclamând că apartamentul său din municipiul reședință de județ a fost călcat de hoți.
Proprietarul, Andrei N., de 20 de ani, a lăsat unul din geamurile locuinței întredeschis, hoțul pătrunzând ușor în interior și furând un laptop, evaluat la suma de 1.800 de lei.
În ambele cazuri cercetările sunt în curs, autorii fiind deocamdată necunoscuți.

Recomandări

Au fost condamnați agresorii care l-au umilit în pădure pe fostul activist Tiberiu Boșutar, actualmente deputat

Activistul Tiberiu Boșutar, umilit în pădure de agresorii care l-au sechestrat FOTO Facebook Legea codrului
Activistul Tiberiu Boșutar, umilit în pădure de agresorii care l-au sechestrat FOTO Facebook Legea codrului

„Plasa prieteniei” se țese la Parohia Sfântul Ilie din Fălticeni: Școală de Vară pentru copii, cu jocuri, ateliere și bucurie în curtea bisericii