România ocupă poziția 31 în clasamentul celor mai pașnice state ale lumii, deși coboară șapte locuri față de anul trecut, conform Indexului Global al Păcii (GPI) pe anul 2009, un proiect al experților Institutului pentru Economie și Pace și al Economist Intelligence Unit.
Recesiunea economică globală, intensificarea conflictelor și a instabilității politice au afectat nivelul păcii pe plan mondial, este concluzia Indexului Global al Păcii (GPI) pe anul 2009. GPI definește „pacea” ca absența violenței, urmărind 23 de scale calitative și cantitative, interne și externe. Pe plan intern sunt analizate crimele, proporția populației aflate în penitenciare, accesul la arme și nivelul criminalității organizate. Indicatorii externi includ armata, exporturile și importurile de armament, victimele conflictelor, contribuțiile la misiuni ONU de pace și relațiile cu statele vecine.
Potrivit Indexului GPI, cea mai pașnică țară din lume este Noua Zeelandă, urmată de Danemarca, Norvegia, Islanda și Austria. La polul opus se află țări precum Irakul, Afganistanul, Somalia, Israelul sau Sudanul.
România ocupă poziția 31 în clasamentul păcii (care include 144 de țări), având un punctaj de 1.591, apropiat de cel al Franței (1.579), Spaniei (1.577), Poloniei (1.599), Marii Britanii (1.647) și Italiei (1.648).
Punctajul este acordat fiecărui indicator pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este nivelul „cel mai pașnic”. Astfel, România are un punctaj bun, sub media de 2,5, la capitolele proporția agenților forțelor de ordine (2 puncte), numărul crimelor (2 puncte), proporția cetățenilor aflați în penitenciare (1,5 puncte), nivelul conflictelor interne (1 punct), probabilitatea demonstrațiilor violente (2 puncte), instabilitatea politică (1,5 puncte), respectarea drepturilor omului (2,5 puncte), relațiile cu țările vecine (1 punct), riscul atentatelor teroriste (1 punct). Cu toate acestea, România se clasa anul trecut în primele 24 cele mai pașnice țări ale lumii.
La rândul său, Republica Moldova ocupă locul 75 în clasamentul de 144 de țări, fiind la egalitate cu Albania. R.Moldova are un punctaj mai mare decât media de 2,5 la capitolele percepția infracționalității (3 puncte), numărul crimelor (3 puncte), conflicte interne (3 puncte), instabilitate politică (2,75 puncte), relația cu țările vecine (3 puncte).
Potrivit Indexului GPI, cea mai pașnică țară din lume este Noua Zeelandă, urmată de Danemarca, Norvegia, Islanda și Austria. La polul opus se află țări precum Irakul, Afganistanul, Somalia, Israelul sau Sudanul. Statele Unite ocupă poziția 83 (în clasamentul de 144 de state), Rusia este pe poziția 136, iar China pe 74.
Indexul Global al Păcii este un proiect al experților Institutului pentru Economie și Pace și al Economist Intelligence Unit (departamentul de analize al revistei Economist).