Codul galben de inundații a fost extins la 21 de județe, pe râurile Someș,Cerna, Crișuri, Bega, Timiș, Arieș, Mureș, Jiu, Gilort, Lotru, Olt, Putna, unde din cauza precipitațiilor, de marți, ora 17.00, până miercuri, ora 16.00, debitele vor crește cu depășiri ale cotelor de atenție
Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), se instituie Cod galben, începând de marți, ora 17, pe râurile Someș, curs superior și afluenți (jud. Bistrița Năsăud), Crișul Alb curs superior și afluenți (jud. Hunedoara și Arad), Arieș curs superior și afluenti, Mureș mijlociu (jud. Alba), Bega (jud. Timiș), Timiș, Caraș, Nera, Cerna (jud. Caraș-Severin și Timiș), Motru (jud. Gorj), Jiu superior (jud. Hunedoara și Gorj), Gilort (jud.Gorj), Lotru și afluenții Oltului inferior (jud. Vâlcea), Cibin (jud. Sibiu), afluenți Olt mijlociu (jud. Brașov și Covasna), Olt superior și afluenți (jud. Harghita), Argeș superior și afluenți (jud. Argeș și Dâmbovița), Ialomița curs superior și afluenți (jud. Dâmbovița și Prahova), Buzău superior (jud. Brașov, Covasna și Buzău), Râmnicul Sărat (jud. Buzău și Vrancea), Putna curs superior (jud. Vrancea), Trotuș curs superior și afluenți (jud. Bacău), Bistrița curs superior și afluenți (jud. Neamț și Suceava), Moldova și Suceava cursuri superioare și afluenți (jud. Suceava), Jijia curs superior și afluenți (jud. Botoșani) și Baseu (jud. Botoșani).
Aceste fenomene se pot produce și pe afluenți de grad inferior ai râurilor menționate, informează INHGA.
Meteorologii au emis inițial, marți dimineața, Cod galben de inundații în opt județe din nord, centru și vest, pe râurile Crasna, Barcău, Crișuri, Bega, Timiș, Caraș și Nera, unde din cauza precipitațiilor, de marți, ora 17.00, până miercuri, ora 16.00 se vor produce creșteri de debite cu depășiri ale cotelor de atenție.
Potrivit INHGA, având în vedere situația hidrologică acutală și avertizarea meteorologică cod galben emisă în data de 1 iunie, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, râuri necadastrate cu efect de inundații locale, precum și creșteri importante de niveluri și debite cu depășiri ale cotelor de atenție.
„Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcții hidrotehnice și poluări accidentale”, a precizat INHGA.
Meteorologii au emis, luni după-amiază, o avertizare valabilă, de marți până miercuri dimineață, în zonele montane din întreaga țară, fiind așteptate ploi în cantități de până la 50 de litri pe metrul pătrat.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), începând de marți, ora 15.30, până miercuri, ora 9.00, vor fi ploi mai însemnate cantitativ în Banat, Oltenia, Muntenia, Transilvania și Moldova. În zonele deluroase și montane din aceste regiuni, cantitățile de apă vor depăși local 20-25 de litri pe metrul pătrat și izolat 40-50 de litri pe metrul pătrat. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensficări ale vântului și, izolat, chiar de grindină.