|
|
|
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală
14 elevi și profesori de la Cernăuți, într-un schimb de experiență la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava |
A încercat să se salveze din patul care ardea, dar nu a reușit să iasă din camera morții |
Acțiuni culturale organizate de Centrul de servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului |
Alin Găleată și „poverile sufletești” ale pompierilor suceveni |
Andreea Breabăn, o tânără din Suceava, salvată miraculos de neurochirurgii din Iași în ziua de Sfântul Andrei |
Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni a marcat Ziua Națională pe biciclete |
Camion răsturnat la intrarea în sensul giratoriu de la Moara |
Concert caritabil de colinde, de Moș Nicolae, organizat de ASCOR Suceava |
Concurs de informatică, organizat în memoria inspectorului școlar Giorgie Daniel Vlad |
Cumplitul accident soldat cu moartea unei tinere și rănirea gravă a altor trei persoane, provocat de un șofer care a intrat pe contrasens |
Deputatul AUR de Suceava Doru Acatrinei solicită înființarea zonei libere la Siret pentru a crește oferta de locuri de muncă |
Deputatul PSD Gheorghe Șoldan a premiat 120 de copii din comunele Straja și Baia cu o vizită la Palatul Parlamentului |
Femeie de 78 de ani, ucisă în bătaie la Dumbrăveni. Fiul, ridicat ca principal suspect |
Flutur: Stadiul lucrărilor de modernizare a drumurilor de pe axa strategică Suceava – Iași a trecut de 70% |
Gala de premiere „10 pentru folclor”, ediția a VIII-a, două zile de spectacole, la Suceava și Putna |
Gala „Mai fericit este a da decât a lua”, organizată de Asociația Fălticeni Cultural |
Grefierii suceveni s-au alăturat în număr mare colegilor din țară la mitingul de protest de la București |
”Lights of hope” - Spectacol caritabil de Crăciun al Colegiului „Petru Rareș”, pentru Serena Fritelli |
Marșul „Egal e Normal”, ediția a XII-a, la Siret, organizat de Fundația „O Nouă Viață” |
Patru cărți educative, lansate la Rădăuți |
Peste 100 de persoane cu dizabilități au avut parte de o zi deosebită |
Război total între PSD și PNL în județul Suceava |
Spitalul Clinic de Urgență din Suceava reduce consultațiile date în UPU de către medicii de gardă din secții |
Stadiul proiectului de analiză a calității și siguranței alimentelor, din cadrul Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie SV-BT, analizat în conferință de presă |
Un grup de țărăniști, printre care și Petrea Dulgheru, a dus bustul lui Iuliu Maniu în Parlamentul României |
Un tânăr șofer care a tamponat mai multe mașini, beat și pozitiv la metamfetamină |
Doi mici tenismeni legitimați la ACS Bucovina Tennis Club din Rădăuți, pe podium la Turneul Campionilor FRT Tenis 10 & Teens |
Ediția a XIV-a a Cupei Monitorul s-a încheiat odată cu disputarea finalei de la Categoria +50 |
LPS Suceava Under 17 continuă lupta pe două fronturi în întrecerile naționale |
„Pentru o recoltă bogată” |
Evanghelia zilei |
Monumentele românești interbelice din Episcopia Hotinului |
Sinaxar 05 decembrie 2023 |
Delicatese (nu doar culinare) (29). Testament |