Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor, marcată de Protecția Copilului Suceava

Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor, sărbătorită anual, pe 12 iunie, a fost marcată și în centrele rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava. Copiii și tinerii au fost informați cu privire la riscul de a fi exploatați prin muncă și nu numai, atunci când dau curs unor anunțuri promițătoare, dar neverificate, din mediul online, mai ales. Centrul Regional Suceava, din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, a transmis, împreună cu specialiștii DGASPC Suceava, următorul mesaj copiilor și tinerilor instituționalizați: „Exploatarea prin muncă este una din infracțiunile cele mai grave care afectează milioane de copii în întreaga lume. De aceea, 12 iunie – Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor este o zi stabilită la nivel internațional în care se atrage atenția asupra dimensiunii acestui fenomen, dar și asupra măsurilor ce trebuie luate pentru a elimina această practică. Copiii trebuie să viseze, să meargă la școală, să se bucure, nu să muncească peste posibilitățile lor fizice și psihice, fiind pusă în pericol sănătatea lor fizică și psihică. De aceea, datoria noastră, a instituțiilor publice, dar și a societății civile este de a veghea la respectarea drepturilor copiilor și de a preveni orice abuz asupra lor. Toți copiii au dreptul la copilărie!”.

Recomandări

Șoldan s-a întâlnit cu sportivii care prin Gala Colosseum vor transforma Suceava în una dintre cele mai spectaculoase arene mondiale ale kickboxingului

Taberele de vară Logiscool Suceava: Copilul tău trece de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

A început Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”