Eveniment

Zilele Hispanității la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava sărbătorește astăzi Zilele Hispanității. Evenimentul va fi organizat în sala Aula Magna, unde se vor derula o serie de manifestări științifice susținute de profesori și studenți din cadrul facultății de Limba și Literatura Română – Limba și literatura spaniolă. În seara aceasta, în sala de festivități Auditorium Joseph Schimdt vor avea loc manifestări culturale dedicate zilei Hispanității. Marius Aluncărițe va susține un recital la chitară clasică și, apoi, elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava vor avea un program artistic sub coordonarea profesorului Anda Perju. Manifestarea va continua cu dansuri, prezentate de grupa „Fly Dance” – condusă de Dorin Mârnea – și se va încheia cu un concert susținut de formația „La tuna de la uib” din Palma de Mallorca, Spania.

Recomandări

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

„Un ceai, o vorbă, o poveste…”, într-o ediție dedicată universului critic și literar al lui George Călinescu

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Miercuri încep lecturile de carte cu invitați din Germania, la Zilele Germanisticii 2026, din cadrul USV