Atac voalat

Zarojanu lansează „săgeți” spre directorii de la Pensii și Sănătate

Președinta Organizației Municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu (foto), a lansat o nouă amenințare la adresa directorilor instituțiilor descentralizate ale statului. Lidera liberală a declarat ieri, într-o conferință de presă, că șefii de instituții care nu vor respecta politica guvernului liberal și vor încerca să boicoteze programele acestuia au toate șansele să-și piardă funcțiile.
Zarojanu nu a spus-o explicit, însă amenințarea ei îi vizează pe directorii democrați. „Guvernul liberal practică o politică foarte clară în teritoriu, are rezultate și cine critică și încearcă să boicoteze strategia guvernului nu mai are nici o șansă să ocupe un post de conducere la descentralizate. Aici, după cum vedeți, nu am acționat politic, ci studiind și analizând competența fiecăruia. Ați văzut foarte clar că politica este politică și administrația este administrație, dar cine nu-și face treaba nu poate să mai rămână”, a spus Zarojanu.
Președinta Organizației Municipale Suceava a PNL nu și-a exprimat nemulțumiri față de un director sau altul, însă a lansat câteva „săgeți” spre două sectoare conduse de democrați, și anume Pensii și Sănătate. „Am citit prin presă că taloanele de sănătate trimise de Nicolăescu nu pot să ajungă la oameni, că banii pentru școli stau blocați în primării, că pensiile nu ajung iarăși la timpul potrivit, adică tot felul de lucruri din acestea de formă, parcă asta ar fi treaba guvernului. Eu cred că trebuie căutată cauza reală a lucrurilor în interiorul fiecărei instituții care nu a putut să-și rezolve problema”, a spus Zarojanu.
Trebuie spus că liberalii au adunat CV-urile de la cei care urmează să acceadă în funcții de conducere. Din informațiile vehiculate pe piață, Iulian Angheluș ar urma să-i ia locul șefului Agenției Suceava a Autorității Rutiere Române, democratul Viorel Nicu Hrebenciuc, iar Elena Oanea pe cel al șefului Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului, Vasile Latiș.

Recomandări

Deputatul Valentin Răducea atrage atenția că șoferii și transportatorii din România plătesc azi nota de plată a blocajului politic de la București

AUR începe procesul de suspendare din funcție a președintelui României, Nicușor Dan, și a procedurilor pentru organizarea alegerilor anticipate

În Rădăuți se va construi un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor, printr-o investiție de 6,9 milioane de lei

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”