Politic

Vasile Rîmbu revine în forță în PSD: Preia conducerea organizației municipale Suceava și va candida pentru primărie



Vasile Rîmbu
Vasile Rîmbu

Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Rîmbu, a fost reconfirmat marți ca membru al filialei Suceava a PSD. Potrivit unor surse politice, Vasile Rîmbu va prelua președinția Organizației Municipale Suceava a PSD în zilele următoare, când se va stabili și modalitatea prin care se va face acest lucru.
Actualul lider al PSD Suceava din municipiul reședință de județ, Dan Ioan Cușnir, a confirmat faptul că Vasile Rîmbu a depus o adeziune pentru a se înscrie în partid. „Astăzi au fost aprobate șapte cereri de înscriere în partid, printre care și cea a domnului Rîmbu”, a spus Cușnir. Acesta nu a făcut niciun comentariu în ce privește preluarea conducerii Organizației Municipale Suceava de către Vasile Rîmbu. Contactat telefonic, liderul Organizației Județene a PDS Suceava, senatorul Ioan Stan, a spus că Vasile Rîmbu este membru al acestui partid de foarte mulți ani și nu a demisionat niciodată: „A fost membru PSD în permanență. Permanent am fost în dialog cu dumnealui și am avut o legătură directă cu el în toți acești ani. Practic, acum a fost o reconfirmare a calității de membru al PSD în Biroul Municipal Suceava. Așa consider eu.”
Potrivit unor surse politice, revenirea lui Vasile Rîmbu în PSD este gândită pentru o viitoare candidatură pentru funcția de primar al Sucevei la alegerile locale de anul viitor. Vasile Rîmbu a confirmat marți seara apartenența sa la PSD și că va prelua cu titlu interimar conducerea Organizației Municipale Suceava. El a mai spus că opțiunile sale politice au fost dintotdeauna de stânga. Personal, Vasile Rîmbu nu a dezvăluit mai multe despre planurile sale politice de viitor, dar cu siguranță o va face în cel mai scurt timp.



Recomandări

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”