Numire

Valerian Solovăstru a preluat conducerea RNP

Suceveanul Valerian Solovăstru, noul director al RNP

Suceveanul Valerian Solovăstru a preluat, în mod oficial, conducerea Regiei Naționale a Pădurilor. El a fost numit în această funcție în cursul zilei de ieri, luându-i locul lui Florian Munteanu, care a beneficiat de susținerea PSD.
Înainte de a fi nominalizat la conducerea RNP, Solovăstru a ocupat funcția de director tehnic al Direcției Silvice Suceava. După preluarea noii funcții, Valerian Solovăstru a declarat că își propune să rezolve o serie de probleme urgente, respectiv formarea noii echipe. El a arătat că în perioada imediat următoare va avea loc evaluarea celor care ocupă funcții de conducere în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor.
„Unul dintre obiective este refacerea echipelor, atât în toate Direcțiile Silvice din țară, cât și aici, la nivel central”, a spus Solovăstru.
Noul director al Regiei Naționale a Pădurilor, Valerian Solovăstru, a fost șef al Direcției Silvice Suceava în perioada februarie 2007 – martie 2009, fiind înlocuit de Sorin Ciobanu. După ce acesta a preluat conducerea Direcției Silvice, Valerian Solovăstru a ocupat funcția de director tehnic al instituției.
Valerian Solovăstru și-a început activitatea ca inginer silvic, în anul 1986, la Ocolul Silvic din Cârlibaba. Începând din 1990, a preluat șefia acestui ocol, după care, între anii 2001 – 2007, a ocupat funcția de șef al Ocolului Silvic Pojorâta.
„Consider că vocea Sucevei în cadrul RNP se va auzi mult mai puternic de acum încolo”, a spus Solovăstru.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță