Liga Campionilor

Unirea Urziceni, în fața dublei cu Glasgow Rangers

Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, luni, înainte de plecare spre Glasgow, în vederea partidei cu Rangers, din etapa a treia a grupei F a Ligii Campionilor, că o victorie împotriva campioanei Scoției ar reprezenta o nouă minune după titlul câștigat în sezonul trecut.
„Va fi ceva special la Glasgow, iar emoțiile sunt la o altă intensitate. E o altă lume și puțini sunt cei care ajung acolo, așa că trebuie să ne felicităm încă o dată că am reușit să pătrundem în elita fotbalului european. Întâlnim o echipă care are un moral foarte bun. I-am văzut acum două săptămâni câștigând „Old Firm” contra celor de la Celtic, iar acum au trecut și pe primul loc în campionat. E o echipă foarte bună pe teren propriu, dar nu de nivelul Sevillei, și dorim să ne fructificăm șansa. Și un rezultat de egalitate este pozitiv, pentru că întâlnim o echipă de o altă categorie. Noi venim din urna a patra și întâlnim doar adversari din categoria grea și supergrea. Glasgow Rangers nu e din categoria supergrea, dar e din cea grea. Un rezultat de egalitate ar fi o surpriză uriașă, iar o victorie ar fi o minune, dar și cum câștigarea campionatului poate fi încadrată în categoria minunilor, să sperăm că băieții vor mai reuși încă una”, a spus Stoica.
Partida Glasgow Rangers – Unirea Urziceni este programată, marți, cu începere de la ora 21.45, pe stadionul Ibrox Park, și va fi transmisă de TVR 1.

Recomandări

Șoldan s-a întâlnit cu sportivii care prin Gala Colosseum vor transforma Suceava în una dintre cele mai spectaculoase arene mondiale ale kickboxingului

Luptători din Africa, Asia, America Latină și Europa vor urca în ring la ediția aniversară Colosseum Tournament 50 de la Suceava