Unele din ele tot pleacă…

Am ajuns aproape de finalul fazei grupelor. Numai azi nu-i mâine, când vom ști exact cum se numesc cele 16 calificate în etapa următoare, cea a optimilor de finală, deci a eliminărilor directe. La o privire de ansamblu, nu se poate spune că până acum au fost mari surprize, dar cu certitudine se poate vorbi despre dezamăgiri mai mari sau mai mici, iar una chiar enormă. E vorba, desigur, despre Spania, oricând candidată la orice trofeu, dar care la această ediție de Campionat European pare o echipă tristă, debusolată, apatică. Faptul că în momentul când scriu eu acest articol Spania ocupăun rușinos loc 3 în grupa sa, cu 1 (un!) gol înscris în 2 meciuri și golaveraj 1-1 vorbește de la sine despre prestația sa. Mai mult, nici în clasamentul echipelor ocupante ale locurilor 3 în cele 6 grupe (4 din cele 6 urmând să promoveze în faza optimilor) nu stă mai bine, fiind pe locul 5… adică ratează calificarea! Dacă se va întâmpla așa, singura ei „salvare” (de la comentariile dușmănoase) ar putea fi Croația, singura mărime (în fond e vicecampioanămondială, sau ați uitat!?!) care stăîncă mai prost decât Spania: e tot pe locul 3 la ea în grupă, dar are doar un punct, ba și golaveraj negativ: 1-2! Am convingerea că poate nu amândouă, dar măcar una din acestea două tot pleacă direct acasă, fără să mai figureze printre primele 16 echipe din Europa. La fel de interesant se prezintă lucrurile și în așa-zisa „grupăa morții”, în care joacă Franța, Germania și Portugalia, clasate acum în această ordine, înaintea ultimei etape. Germania bate aproape sigur Ungaria, iar dacă Franța o bate și ea pe Portugalia, atunci e foarte posibil ca Portugalia să se afle și ea într-o poziție riscantă, cu cele doar 3 puncte cu care poate rămâne. E cât se poate de plauzibil să vedem, așadar, 3 superechipe: Spania, Croația și Portugalia, candidând pentru un singur loc care duce în optimi, celelalte două urmând să-și facă prematur bagajele. Ei, și? Cu ce e mai rău să pleci acum decât, să zicem, după o semifinală pierdută la lovituri de la 11 metri?

Recomandări

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”